Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CFR la butoane! CFR - Târgu-Mureş 1-0

Publicat in Pro Sport, vineri 2 martie 2012 ·

FCM a contestat victoria trupei "vişinii" (1-0), deoarece golul marcat în prima repriză de Kapetanos a venit după o lovitură de colţ inexistentă şi pentru că Gabi Mureşan nu a fost eliminat în primele 10 minute ale partidei.

Revenit după aproape un an în Liga I, Marius Lăcătuş a început curajos meciul din Gruia, mizând pe sistemul său preferat, 4-4-2. De cealaltă parte, după plecările lui Renan şi Weldon, Costa a jucat pentru prima dată într-un meci oficial în sistemul 4-2-3-1. Începutul a fost sub semnul echilibrului, doar Bastos (5) şi Astafei (8) dezmorţind oamenii din tribune. Marius Lăcătuş s-a agitat pentru prima dată pe bancă în minutul 10, atunci când a protestat pentru că Mureşan nu primise nici măcar un cartonaş galben pentru două intrări violente la Celsinho! Tehnicianului i s-a ridicat tensiunea din nou peste numai 8 minute, atunci când Kapetanos a fost lăsat să şuteze la poartă deşi era într-un ofsaid de doi metri, nesemnalizat de Iulian Radu!

Gol după un corner inexistent

"Fiara" s-a mai liniştit în minutul 22, atunci când Cătălin Popa a anulat corect un gol marcat tot din ofsaid de Sougou. A fost o simplă iluzie pentru Lăcătuş că nu vor mai urma greşeli de arbitraj. Peste numai 3 minute asistentul a indicat eronat lovitură de colţ, la sugestia lui Popa, iar din acea fază Kapetanos a deschis spectaculos scorul. Pe finalul primei reprize aceştia au judecat tot în favoarea CFR-ului o fază grea, dând fault în atac la un duel Nicoară - Subotic, atunci când jucătorul lui FCM a scăpat singur cu Beto. Actul secund a început cu acelaşi scenariu. Mureşan nu a mai scăpat însă de eliminare, primind al doilea galben în minutul 47 după un fault dur la Bumba. Jucătorii lui Lăcătuş au trecut mai apoi la conducerea partidei, dar fără efect pe tabelă. Victorie pentru clujeni, care par că au multe atuuri în acest retur pentru a

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 42 minute
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Trei judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. A fost emis Cod Roșu

Mediafax acum 53 minute
De sâmbătă, de la ora 10 până duminică la ora 10 este cod portocaliu de caniculă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman, unde valul de căldură se va menţine intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 28 minute
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 50 minute
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 2 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 13 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum 2 ore
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°