Obligaţia „must carry” este denumirea succintă, folosită inclusiv în reglementările secundare din domeniul audiovizualului, a obligaţiei prevăzute de art.82 din Legea audiovizualului nr.504/2002.

Ce înseamnă „must carry” ? Conform art.82 din Legea audiovizualului „ (1) Orice distribuitor care retransmite servicii de programe prin reţele de comunicaţii electronice, cu excepţia celor care utilizează exclusiv spectrul radio, are obligaţia să includă în oferta sa serviciile de programe ale Societăţii Române de Televiziune destinate publicului din România, precum şi alte servicii de programe, libere la retransmisie şi fără condiţionări tehnice sau financiare, ale radiodifuzorilor privaţi, aflaţi sub jurisdicţia României, în limita a 25% din numărul total de servicii de programe distribuite prin reţeaua respectivă, precum şi serviciile de televiziune a căror obligativitate de retransmitere este stabilită prin acorduri internaţionale la care România este parte. Criteriul de departajare pentru radiodifuzorii privaţi este ordinea descrescătoare a indicelui anual de audienţă.

(2) Distribuitorii care retransmit servicii de programe au obligaţia, la nivel regional şi local, să includă în oferta lor cel puţin două programe regionale şi două programe locale, acolo unde acestea există; criteriul de departajare va fi ordinea descrescătoare a audienţei.

Cu alte cuvinte, firmele de cablu trebuie să preia şi să distribuie anumite programe – programele televiziunii publice şi programe ale televiziunilor private, naţionale şi locale, acestea din urmă în ordinea audienţelor realizate.

Cum se aplică obligaţia ?

Din totalul grilelor de retransmitere ale operatorilor de cablu, 25% trebuie să fie reprezentat de radiodifuzorii menţionaţi.  Fericiţii radiodifuzori privaţi care beneficiază de acest privilegiu sunt determinaţi de către Consiliul Naţional al Aud