Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Garda de Mediu va monitoriza ariile protejate din judeţ şi va promova agricultura "eco" pe bani europeni

Publicat in Bihoreanul, vineri 2 martie 2012 ·

Comisarul şef al Gărzii de Mediu Bihor, Călin Mocan, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că instituţia pe care o conduce va implementa două proiecte finanţate prin fonduri europene. Ambele proiecte sunt realizate în parteneriat cu Inspectoratul de Mediu, Protecţia Naturii şi Managementul Apelor din regiunea Tisa de Jos, cu sediul la Debreţin.

Proiectul cel mai important, intitulat "Pro-Safe: Joint Action for Safeguarding Protected Areas in the Hungary-Romania Cross-border Area", presupune acţiuni comune pentru monitorizarea şi protejarea ariilor naturale de pe frontiera româno-ungară. Acest proiect are o valoare de 90.000 de euro, din care contribuţia Gărzii de Mediu Bihor, care este beneficiarul proiectului, este de doar 900 de euro.

În cel de-al doilea proiect, denumit "Earth: Ecological Action for Reducing the Terrain Harmful Exploitation", Garda de Mediu este doar partener. Acesta vizează promovarea unor practici ecologice în agricultură. "Avem foarte multe areale cu pânza freatică afectată de la tehnologiile folosite în agricultură", a precizat Mocan. Astfel, comisarii de mediu vor promova în rândul agriculturilor tehnologiile prietenoase cu mediul, care nu presupun utilizarea chimicalelor.

Şeful Gărzii de Mediu Bihor mai are în plan, după ce se vor deschide liniile de finanţare europeană pentru proiecte mai mari, să realizeze şi un centru de monitorizare a calităţii aerului pe frontiera dintre România şi Ungaria.

Comisarul şef al Gărzii de Mediu Bihor, Călin Mocan, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că instituţia pe care o conduce va implementa două proiecte finanţate prin fonduri europene. Ambele proiecte sunt realizate în parteneriat cu Inspectoratul de Mediu, Protecţia Naturii şi Managementul Apelor din regiunea Tisa de Jos, cu sediul la Debreţin.

Proiectul cel mai important, intitulat "Pro-Safe: Joint

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nou-născut dispărut dintr-o maternitate din Bacău. Polițiștii fac cercetări

HotNews acum 4 ore
Un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică, iar personalul medical a alertat autoritățile și sunt efectuate cercetări pentru găsirea copilului, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ba

Harghita: Un bărbat a murit, după ce a fost prins într-un tocător de furaje

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 40 de ani a murit, duminică, în judeţul Harghita, după ce a fost prins într-un tocător de furaje. ”Misiune de asistenţă persoană prinsă într-un utilaj agricol, în localitatea Jolotca, comuna Ditrău. La locul evenimentului s-a deplasat u

SuperLiga: FCSB, cu un pas mai aproape de titlu. Victorie mare pe terenul rivalei Rapid

HotNews acum o ora
FCSB s-a impus în derby-ul bucureștean cu Rapid, scor 2-1, în etapa a șasea a play-off-ului din SuperLiga. Duelul a avut loc în Giulești. Rapid – FCSB 1-2, în derby-ul etapei #6 din play-off Campioana en-titre a României a deschis scorul în minutul

Bebelușul dispărut din maternitatea Spitalului Bacău, GĂSIT în casa unei tinere de 19 ani. Polițiștii au reținut suspecta

Gandul acum 2 ore
Este alertă la Spitalul Județean de Urgență Bacău, după ce un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică după-amiază. Polițiștii sesizați de către personalul medical au demarat cercetări pentru găsir

Administrația Trump sporește presiunea pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina. Avertismentul lui Marco Rubio

HotNews acum o ora
Înalți oficiali ai administrației Trump au cerut duminică Rusiei și Ucrainei să avanseze în negocierile pentru un acord de pace, după întâlnirea între Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, desfășurată sâmbătă la Vatican, scrie R

Rusia trimite de urgență mai multe avioane în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului din portul Bandar Abbas

HotNews acum 9 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat trimiterea mai multor avioane de urgență în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului izbucnit în portul Bandar Abbas, a relatat duminică agenția rusă de presă de stat TASS, citată de Reuters. „La instruc

Vaticanul a anunțat câte sute de mii de oameni au participat la funeraliile Papei Francisc

Libertatea acum 11 ore
Sâmbătă, 26 aprilie, a avut loc înmormântarea Papei Francisc în Piața Sfântul Petru din Vatican, urmată de procesiunea către bazilica Santa Maria Maggiore, unde Papa a fost înmormântat. Ceremonia a început la ora 10.00 și a fost oficiată de cardinal

Informări publice - 28 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Primăria oraşului Zărneşti, cu sediul în Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr. 1, tel: 0268515777, fax: 0268222012, e-mail primaria@primaria-zarnesti.ro, legal reprezentată de Alexandru Lucian Igrişan în calitate de primar, anunţă publicul int

Marco Rubio spune că trebuie să se ajungă cât mai curând la un acord de pace Rusia-Ucraina

News.ro acum 4 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că un acord de pace între Rusia şi Ucraina trebuie să fie semnat în curând, adăugând că administraţia Trump îşi va petrece următoarea săptămână încercând să hotărască dacă va continua să fie mediato

Alertă în Canada! Cel puțin 9 persoane au murit după ce o mașină a intrat în mulțime la un festival

Ziua Constanta acum 8 ore
Nouă persoane au fost ucise după ce un șofer a intrat în plin în mulțimea care participa la un festival stradal filipinez la Vancouver, a anunțat poliția, relatează AFP și Reuters, conform Agerpres.ro 'Până în acest moment putem confirma că nouă per

Vremea

București
acum

lun.

6°/18°
mar.

6°/18°
mie.

8°/22°
joi

13°/23°
Iasi
acum

lun.

4°/19°
mar.

6°/20°
mie.

11°/23°
joi

15°/22°
Constanta
acum

lun.

4°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/21°
joi

11°/21°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/18°
mar.

10°/21°
mie.

10°/22°
joi

12°/23°