S-a amanat o decizie privind aderarea la Schengen pana in septembrie. Daca Olanda nu se opunea, liderii de la Bucuresti se intorceau azi de la Bruxelles cu pieptul umflat. Toata lumea ar fi fost fericita. Politicienii aveau cu ce se lauda in preajma alegerilor. Judecatorii scapau de presiunea MCV, ramas fara finalitate din moment ce Bruxelles-ul ne accepta oricum. Vamesii, functionarii, magistratii si politicienii corupti rasuflau usurati, sperand ca DNA o va lasa mai moale. In marii penali incoltea din nou speranta ca, odata bifata aderarea, toata lumea se va relaxa. Pe scurt, primirea in Schengem ar fi consfintit o minciuna: Romania se afla pe un drum ireversibil.
Or, totul in jurul nostru ne arata contrariul. In realitate, suntem aiba la jumatatea drumului. Romania se afla in pozitia de a mai livra cateva probe convingatoare ca sistemul s-a reformat radical si functioneaza. Nu-i suficient sa arestezi sute de vamesi, trebuie sa ai un sistem de justitie capabil sa-i judece cat mai repede. Or, seful DNA ne spune azi ca dosarele lor au batut sase luni pasul pe loc, ca de la trimiterea loturilor de vamesi in judecata nu s-a intamplat, pana azi, nimic.
Nu-i destul ca ANI gaseste averi nejustificate. Justitia mai trebuie sa le si confiste. Ca tot vorbim de ANI, institutia asta e mereu pandita cu demolarea. Mai nou, Avocatul Poporului pune si el umarul la efortul UDMR de a scoate ANI din circuit. Ma gandesc cu groaza ca, daca asta se intampla acum, inaintea raportului crucial al Comisiei Europene din iunie, cate institutii incomode vor desfiinta parlamentarii cand scapa de presiunea Schengen? Cat ar mai rezista DNA-ul lui Daniel Morar?
E foarte bine ca, in mari dosare de coruptie, Inalta Curte a inceput sa pronunte sentinte. Ele mai trebuie sa ramana definitive, altfel faptele se prescriu azi-maine si ne-am agitat degeba. Am dat un semn