Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avocatul Ioan Sava a fost eliberat de către magistraţii Curţii de Apel Oradea

Publicat in Adevarul, vineri 2 martie 2012 ·

Ioan Sava, reţinut miercuri seară de către procurorii DNA, pentru că ar fi făcut trafic de influenţă, ajutând un complice la furt să obţină o pedeapsă cu suspendare din partea judecătorilor de la Curtea de Apel, a fost eliberat în noaptea de joi spre vineri, tocmai de către magistraţii Curţii de Apel Oradea.

Magistraţii au respins, joi seară, propunerea de arestare preventivă a avocatului orădean Ioan Sava. Potrivit informaţiilor transmise de către biroul de informare şi relaţii cu publicul al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, celebrul avocat orădean este cercetat penal pentru trafic de influenţă, în formă continuată. „În cursul lunii februarie 2012, prevalându-se de influenţa pe care ar avea-o asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Oradea, inculpatul Sava Ioan, în calitate de avocat în cadrul Baroului Bihor şi de apărător ales al unei persoane judecate pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat (denunţător în cauză), a pretins şi primit de la denunţător, în două rânduri, suma totală de 7.000 de euro. Inculpatul a pretins şi primit banii sub pretextul că suma ar urma să fie remisă magistraţilor de la Curtea de Apel Oradea, învestiţi cu judecarea cauzei privind pe denunţător, pentru ca aceştia să dispună faţă de denunţător o pedeapsă cu suspendare", se arată în comunicatul DNA.

Eliberat de către cei asupra cărora susţine că are influenţă

În noaptea de miercuri spre joi, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea lui Ioan Sava, pe o perioadă de 24 de ore, fiind apoi prezentat Curţii de Apel Oradea cu propunere de arestare preventivă pe termen de 29 de zile. Magistraţii au respins însă propunerea procurorilor DNA. „Împotriva acestei soluţii, DNA a declarat recurs, care se va judeca de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie“, a spus Adrian Haş, expert informare publică la Curtea de Apel Oradea.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 31 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 4 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum o ora
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum 31 minute
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 6 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Fost ofițer ucrainean, găsit mort în piscina complexului rezidențial din Spania unde fusese asasinat un pilot rus dezertor

Adevarul acum o ora
Trupul neînsuflețit al unui fost ofițer din cadrul Departamentului pentru Combaterea Criminalității Organizate al Ministerului de Interne din Ucraina a fost găsit într-un complex rezidențial din Spania. În același complex, acum un an, a fost asasina

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°