- Editorial - nr. 965 / 2 Martie, 2012 Nu o data, in ultima vreme, romanii ardeleni, martori la tot ce se intampla pe aceste meleaguri din inima tarii, din 1990 incoace, se intreaba: de ce, oare, s-a ajuns aici, in aceasta fundatura a indiferentei totale fata de interesul national, fata de destinul neamului romanesc? Nepasarea, tradarea, concesiile nepermise, acceptarea santajului UDMRist, neimplicarea presedintilor Romaniei, a premierilor, a parlamentarilor, a guvernantilor de tot felul s-au soldat cu aceste consecinte dezastruoase, ei cedand, rusinos si premeditat, in fata tuturor pretentiilor exagerate si absurde ale unei minoritati avand-o stindard pe struto-camila udemerista. Obrazniciile au inceput, inca din primele zile si saptamani postdecembriste, vizand tablele bilingve ale localitatilor ardelene, inscriptionarea bilingva a institutiilor statului roman, pretentiile la cea de-a doua limba oficiala in stat, dispretul fata de Constitutie, prin negarea articolelor 1 si 13 din Legea fundamentala a tarii, fata de Legea 75/1994 si insemnele si Imnul de Stat ale Romaniei, toate culminand, in anii care au urmat, cu cererea autonomiei teritoriale, pe criterii etnice, a asa-zisului Tinut Secuiesc. Si cum sa nu se fi ajuns aici, oare, cand, din 1990 incoace, nu am avut un presedinte roman-roman? Pentru ca, dupa cum s-au comportat, atunci cand a fost vorba, intr-adevar, despre interesul national, despre apararea demnitatii nationale, a verticalitatii, a suveranitatii si a sigurantei nationale, ei numai adevarati romani nu s-au dovedit a fi, ci, mai degraba, sovaielnici, oportunisti si cu totul lipsiti de fermitatea necesara conducatorilor destinelor statale. Romani s-au dovedit doar cu numele, intr-un act de identitate. Atat! Imi amintesc, cu reala amaraciune, intr-o intoarcere in timp, de o intalnire, la cererea unei delegatii, formata din deputati si senatori ai PUN