* miercuri noapte, poliţiştii au dat o raită pe la mai multe societăţi şi au găsit paznici care trăgeau câte un pui de somn, sau care erau băuţi
Persoanele care efectuează paza la unităţile din municipiu au avut parte de o vizită neaşteptată miercuri noaptea. Poliţişti au dat o raită pentru a verifica modul în care se efectuează serviciul de pază şi au găsit paznici băuţi sau care dormeau în post.
În noaptea de 29 februarie spre 1 martie, poliţiştii Compartimentului Sisteme de Securitate din cadrul Biroului Ordine Publică au desfăşurat o acţiune pe linia respectării prevederilor Legii 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor. Controalele s-au efectuat la unităţi asigurate cu pază proprie sau agenţi de pază din cadrul societăţilor specializate de pază, din municipiul Brăila.
Astfel, au fost efectuate 18 controale tematice şi au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale, valorând 300 de lei, în conformitate cu prevederile legii amintite. "Deficienţele constatate vor fi aduse la cunoştinţa conducerii unităţilor beneficiare, precum şi conducerii unităţilor specializate prestatoare de servicii de pază, urmând ca la următoarea abatere să se procedeze la retragerea atestatelor personalului de pază în cauză", a precizat insp. Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
Printre cei prinşi pe picior greşit se numără doi paznici depistaţi în timpul serviciului sub influenţa băuturilor alcoolice, patru agenţi de pază care nu executau serviciul de pază conform consemnului postului şi un agent de pază găsit dormind în timpul serviciului. Pentru abaterile constatate, tuturor le-a fost aplicată câte o sancţiune contravenţională. * miercuri noapte, poliţiştii au dat o raită pe la mai multe societăţi şi au găsit paznici care trăgeau câte un pui de somn, sau care erau băuţi
Persoanele care efectuează paza la