S-a născut la Badalona, oraş din aria metropolitană a Barcelonei, cunoscuta capitală a regiunii autonome Catalunya din Spania. Absolvent al Facultăţii de Filologie Catalană din Barcelona, a venit la Bucureşti ca lector de catalană în 1992, într-o perioadă când, în afara de istorici şi lingvişti, puţini români ştiau ceva despre Catalunya şi despre limba catalană. În 1996-1997 a fost lector de catalană la Universitatea din Toulouse - Le Mirail, în 1999-2003 director al Centrului Cultural Catalan Blanquerna din Madrid. În 2003 a revenit la Barcelona, unde lucrează la Institució de les Lletres Catalanes. România i-a rămas mereu în suflet, ajută cu tot ce poate ca literatura catalană să ajungă aici, dar şi invers, ca aceea română să fie mai cunoscută de ai săi. În decembrie 2011 s-a aflat pentru câteva zile în Bucureşti şi am profitat de ocazie pentru interviul de mai jos.
- Din nou în România, pentru a câta oară, şi cu ce obiectiv?
- Nu mai ştiu pentru a câta oară. În 1992, la doar doi ani de la terminarea facultăţii la Barcelona, am păşit, emoţionat, într-un Bucureşti care m-a surprins, mult diferit de ce ştiam eu despre o capitală sau despre un oraş mare. Atunci am înţeles, cred, pentru prima oară, asemănările de esenţă dintre o dictatură de dreapta şi una de stânga. În 1996, când rolul meu de lector de catalană la Universitatea Bucureşti se încheia, am părăsit un Bucureşti în plină schimbare, un număr de "elevi" convertiţi în buni prieteni, unii dintre ei, ca muzicienii Lavinia şi Nicolae Coman din Bucureşti sau Diana Moţoc din Cluj, deveniţi cu timpul traducători. Am părăsit o Românie cunoscută îndeaproape, a cărei limbă o deprinsesem, de a cărei literatură mă îndrăgostisem şi care devenise, aş putea spune, o a doua patrie a mea. De atunci tot vin de câte ori pot, un an fără România este pentru mine unul trist. Obiectivul de acum? Să revăd, în g
