Un afis publicitar ce critica politca presedintelui Barack Obama in domeniul medical a starnit scandal in Statele Unite, dupa ce liderul de la Casa Alba este sfatuit "sa se duca dracului!", transmite AFP. Agentia de presa citeaza oficiali ai metroului din Washington, unde a aparut afisul, care afirma ca mesajul a provocat nemultumirea unor calatori si congresmeni americani, insa este protejat de Constitutie si nu va fi indepartat.
Mesajul afirma: "Barack Obama vrea ca politicienii si birocratii sa controleze intregul sistem medical din America. Du-te dracului, Barack!"
Afisul publicitar face reclama unui documentar intitulat "Sick and Sicker: When the Government Becomes Your Doctor", in care sunt intervievati doctori si pacienti canadieni, cu scopul de a arata cat de periculoasa este "Obamacare" pentru americani. Filmul a fost realizat de Logan Darrow Clements, care traieste in California.
Afisul, care este postat in statia Clarendon din Virginia, parte a sistemului de metrou operat de Washington Metropolitan Area Transit Authority (WMATA), a starnit nemultumirea unor pasageri si congresmeni americani.
Jim Moran, congresman democrat de Virginia, a trimis o scrisoare conducerii Metro, in care solicita indepartarea afisului: "Mesajul este complet nerespectuos fata de presedintele Statelor Unite si nu isi are locul in reteaua WMATA".
Intr-un comunicat de presa, WMATA a precizat ca limbajul afisului este in limitele legii, iar acest tip de mesaje este protejat de Primul Amendament al Constitutiei SUA: "Reclamele in reteaua WMATA au fost considerate de tribunal ca un forum public protejat de Primul Amendament si nu le putem refuza bazandu-ne pe continutul lor politic. WMATA nu aproba reclamele postate in sistemul nostru de transport si ele nu reflecta pozitia Washington Metropolitan Area Transit Authority".
@N_