Roşu a făcut parte din generaţia post-Generaţia de Aur. A tinerilor care scoteau capul în lumea fotbalului după decembrie '89. Acum se pregăteşte să devină antrenor în ţara campioanei mondiale, ceea ce poate fi o veste bună pentru fotbalul românesc.
Laurenţiu Roşu, ajuns acum la 36 de ani, este unul dintre cei aproape un milion de români care trăiesc în Spania. Seamănă şi nu seamănă cu ei. Cînd era fotbalist la Numancia a înscris de 3 ori într-un meci în poarta Realului. Acum învaţă să fie antrenor la una dintre cele mai bune şcoli din Europa. Împreună cu soţia îşi creşte cele două fiice, pe care le adoră, şi mărturiseşte că nu s-ar întoarce în România decît pentru un angajament temporar.
Experienţa de la Vaslui, alături de Lopez Caro, nu l-a descurajat, dar sufletul lui rămîne alături de Steaua. Singura echipă pentru care a jucat în prima ligă din România.
- Laurenţiu, cum a fost ultima întîlnire cu fotbalul românesc? Mă refer la scurta experienţă de la Vaslui, în mandatul lui Lopez Caro.
- O experienţă interesantă cu un final trist. Mi-ar trebui multe zile ca să povestesc.
- Pe scurt, cît să priceapă oamenii.
- A trebuit să plec, deşi nu mi-am dorit asta. Se ajunsese la un conflict între patron şi antrenor, între suporteri şi antrenor. Cu două zile înainte să plecăm, eu şi Juanito Macheda, Adrian Porumboiu i-a propus lui Lopez Caro să se împace şi să continue. Acesta din urmă nici nu a vrut să audă, mai mult, mi-a interzis să mai vorbesc cu patronul. Era limpede că nu mai putem continua.
- Ai accepta să vii din nou să lucrezi în România sau ţi-a fost de ajuns?
- Dacă vorbim de un loc în care oamenii vor performanţă, de ce nu?
- Ai mai primit de atunci vreo ofertă, ai mai fost căutat de cineva?
- Din România, nu. Am avut o propunere din America de Sud, dar am refuzat-o din mai multe motive.
Barc
