Uniunea Europeană a semnat tratatul fiscal. Este adevărat că nu în totalitate, două state Marea Britanie şi Cehia au refuzat să parafaeze tratatul, dar cert este că avem pact fiscal. Deja elementele importante ale tratatului de guvernanţă fiscală sunt clare. Tratatul impune încadrarea într-o ţintă de deficit bugetar şi într-un nivel al datoriei publice.

Până aici noul tratat este aproape identic cu tratatul de la Maastricht. Însă, noul pact fiscal aduce şi câteva elemente de noutate. Primul, este cel al sancţiunilor care se vor impune statelor care nu respectă ţintele asumate prin tratat.

Al doilea element de noutate este dat de un aşa-numit mecanism de prevenire a derapajelor. Este vorba despre faptul că, prin semestrul european, are loc un control al bugetelor realizat la Bruxelles, înainte de punerea lor în aplicare.

De asemenea, noul tratat fiscal lasă şi o marjă de manevră. Astfel, există posibilitatea ca ţintele asumate în tratat să poată fi ajustate în funcţie de apariţia unei conjuncturi economice nefavorabile, adică a unei noi recesiuni.

Pe de altă parte, tratatul fiscal oferă statelor care au încă datorii publice decente, printre care şi România, posibilitatea de a avea un deficit structural de 1% din PIB şi nu de 0,5% din PIB. Vor fi însă discuţii aprinse pentru calcularea şi înţelegerea conceptului de deficit structural. Există chiar şi printre specialişti controverse şi mai multe metode de calcul a acestui tip de deficit, dificil de înţeles de către publicul larg.

Tratatul a fost semnat, trăiască prudenţa bugetară! Aceasta este sintagma cea mai utilizată de susţinătorii tratatului. În realitate, însă, lucrurile nu vor fi la fel de simple. Extrem de puţine state europene îndeplinesc în acest moment condiţiile cumulate de deficit bugetar şi datorie publică. Încadrarea în ţinte nu va fi pentru niciun stat un lucru uşor de