Luni, 20 februarie a.c., am primit prin e-mail un mesaj în care eram anunţat că am fost exclus din Societatea Română de Fenomenologie (SRF). Mesajul, trimis de Comitetul Director, mă informa sec, în felul următor: ,,Stimate Domnule Adrian Niță. Consiliul Director al Societății Române de Fenomenologie consideră că, prin recentele atitudini publice pe care le-ați avut în legătură cu unele proiecte desfășurate sub egida SRF, ați prejudiciat imaginea Societății. În baza Art. 8. 6. litera (a) din Statutul SRF, regretăm să vă informăm că v-a fost retrasă calitatea de membru SRF“. Cum prin ,,recente atitudini publice“ se înţelege, probabil, Scrisoarea mea deschisă (preluată deObservator cultural, nr. 612, din 17 februarie 2012), iar prin ,,proiecte desfăşurate sub egida SRF“ se face, probabil, trimitere la Newsletterul de filozofie românească, rămîne să vedem ce e cu sintagma ,,prejudicierea imaginii SRF“. Eu personal consider că nu am prejudiciat cu nimic imaginea SRF, ci Comitetul Director actual (Cristian Ciocan, preşedinte executiv; Cătălin Cioabă, vicepreşedinte; Attilla Szigeti, vicepreşedinte; Ioana Iancu, secretar; Paul Balogh, trezorier; Bogdan Mincă, cenzor) este cel care a prejudiciat imaginea SRF, dar nu pentru că m-a exclus, ci din motive, demonstrate mai jos, ce ţin de: meschinărie, interese de gaşcă, mercantilism, manipulare, dezinformare, acte nedrepte şi discriminatorii cu privire la unii membri ai Societăţii. Pentru cine nu este la curent cu fundalul ce a premers trimiterea Scrisorii deschise, voi face o scurtă trecere în revistă a unor fapte (subliniez: fapte) legate de activitatea SRF. Înfiinţată în anul 2000 (printre membrii fondatori se află Gabriel Cercel, Cătălin Cioabă, Cristian Ciocan, Bogdan Mincă, dar şi profesorii Virgil Ciomoş şi Gabriel Liiceanu), SRF derulează proiecte de fenomenologie, cum sînt: organizarea de conferinţe şi simpozioan