Jandarmii montani şi salvamontiştii au reuşit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după aproximativ patru ore de căutări, să îi găsească pe cei patru tineri rătăciţi în Munţii Parâng, toate cele patru persoane fiind în stare bună.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara, Nicolae Răducu, cei patru tineri rătăciţi în Parâng au fost identificaţi în jurul orei 24.00, în zona refugiului Cârja din Munţii Parâng.
Răducu a precizat că tinerii le-au spus salvatorilor că au urcat pe munte de câteva zile, pentru a parcurge trasee, însă s-au rătăcit din cauza ceţii dense şi nu au ştiut să mai ajungă la cabană.
"Tinerii, cu vârste cuprinse între 25 ani şi 31 de ani, sunt din municipiul Petroşani şi urcaseră în masivul Parâng în urmă cu câteva zile pentru a parcurge mai multe trasee. În momentul în care au fost găsiţi de jandarmii montani şi de salvamontişti, cei patru turişti se aflau într-o stare de epuizare fizică, dar nu au necesitat îngrijiri medicale", a declarat Nicolae Răducu.
Potrivit sursei citate, cei patru tineri au fost conduşi în staţiunea montană Parâng, unde au şi rămas peste noapte, urmând ca sâmbătă să coboare în municipiul Petroşani.
Acţiunea de căutare a fost dificilă, reprezentanţii Salvamont şi ai Jandarmeriei afirmând că în Parâng a fost ceaţă, viscol şi zăpadă de peste un metru.
Jandarmii şi salvamontiştii din Parâng au plecat, vineri seară, în căutarea a patru tineri care s-au rătăcit pe munte. În urma discuţiilor purtate cu una dintre persoanele rătăcite s-a reuşit indentificarea zonei în care se aflau. Din cauza ceţii, tinerii nu au mai ştiut să se orienteze, rătâcindu-se între Vârful Cârja şi Vârful Parângul Mic.
Jandarmii montani şi salvamontiştii au reuşit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după aproximativ patru ore de căutări, să îi găsească pe cei patru ti