Secţiile de vot s-au deschis vineri dimineaţă în Iran, unde circa 48 de milioane de alegători sunt chemaţi să-i aleagă pe cei 290 de deputaţi ai Majlis, care ar urma să fie ca şi până acum dominat de conservatorii aflaţi la putere, relatează AFP.
Aproximativ 3.400 de candidaţi sunt înscrişi în acest scrutin, boicotat de principalele mişcări ale opoziţiei reformatoare, în semn de protest faţă de represiunea severă ale căror victime au fost după realegerea contestată a preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad în 2009.
În acest context şi în condiţiile în care Iranul este supus unei presiuni internaţionale în creştere pentru programul său nuclear controversat, principala miză a acestor alegeri este ca regimul să poată afişa o prezenţă mare la urne.
Principalii lideri şi presa oficială au multiplicat apelurile la o participare masivă, prezentată drept un răspuns la ameninţările militare israeliene şi la eforturile occidentalilor de a slăbi Iranul de doi ani prin sancţiuni economice şi financiare severe.
Mergând să voteze, populaţia "va da o palmă puterilor hegemonice" şi "îşi va dovedi hotărârea de a rezista în faţa inamicului", a afirmat ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei.
Preşedintele Ahmadinejad a făcut apel la mobilizare pentru "a oferi un Parlament puternic şi popular" ţării, iar ministrul Apărării, Ahmad Vahidi, a subliniat că, "cu cât va fi mai mare rata de participare, cu atât va fi consolidată securitatea ţării".
Comandantul poliţiei, generalul Esmail Moghaddam, a dat asigurări că securitatea este perfect asigurată şi că scrutinul se poate desfăşura fără incidente sau manifestaţii din partea opoziţiei.
Operaţiunile de vot urmează să dureze toată ziua, circa 47.000 de urne fiind instalate în toată ţara. Scrutinul este pe liste în marile oraşe şi uninominal în micile circumscripţii.
Rezultatele ar urma să fie cu