Guvernele României şi Republicii Moldova se reunesc în şedinţă comună, sâmbătă, la Iaşi, unde vor fi semnate documente bilaterale.
Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu s-a deplasat la Iaşi încă de vineri, el având o întâlnire cu autorităţile judeţului Iaşi, programată pentru ora 10,30, la Prefectura Judeţului Iaşi. Apoi, premierul român va participa la deschiderea Muzeului “Poni-Cernătescu” şi a Muzeului Memorial “Mihail Kogălniceanu”. Tot vineri, prim-ministrul va avea o întrevedere cu Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan Savu, iar apoi, la Camera de Comerţ Iaşi, Ungureanu se va întâlni cu oamenii de afaceri din judeţ.
Sâmbătă, delegaţia Guvernului Republicii Moldova este aşteptată la Iaşi, unde urmează să fie primită cu onoruri militare, începând cu ora 10,30, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza.
Premierul român şi omologul său din Republica Moldova, Vlad Filat, vor avea apoi o întrevedere tete-a-tete, iar de la ora 11,15 cele două delegaţii se vor reuni în plen, la Sala de Consiliu a Universităţii din Iaşi, a precizat Guvernul.
Tot sâmbătă, la ora 13.25 este programată ceremonia de semnare a unor documente bilaterale de către cei doi premieri, precum şi de miniştri ai ambelor cabinete, la Aula Facultăţii de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei.
La ora 16,00 urmează să aibă loc o întâlnire cu studenţii basarabeni.