Preşedintele Traian Băsescu a scris greşit data când a semnat, vineri, la Bruxelles, textul pactului fiscal european, el trecând luna a doua în loc de a treia.
Preşedintele a semnat documentul, alături de liderii celorlalte 24 de state care au agreat documentul.
Din imaginile transmise din sala în care a fost semnat documentul rezultă că preşedintele Băsescu a scris, după semnătură, "02.02.2012".
Un număr de 25 state ale Uniunii Europene (UE), inclusiv România, dar fără Marea Britanie şi Cehia, au semnat, vineri, pactul fiscal european, care prevede în principal reglementări fiscale pentru echilibrarea bugetelor şi coordonarea politicii economice la nivel european.
Marea Britanie a decis să nu adopte pactul, întrucât nu a obţinut o serie de concesii pentru sectorul financiar.
De asemenea, Cehia a anunţat că nu va semna vineri pactul fiscal, întrucât nu consideră că acesta aduce îmbunătăţiri substanţiale faţă de reglementările existente. Cehia nu exclude însă posibilitatea de a se alătura la o dată ulterioră, a declarat premierul Petr Necas.
Pactul fiscal european va presupune un angajament din partea statelor participante la o guvernanţă fiscală solidă, introducerea unor prevederi de echilibrare a bugetului în Constituţie, consolidarea reglementărilor privind procedura de deficit excesiv prin automatizarea sancţiunilor şi transmiterea proiectelor de buget Comisiei Europene spre verificare.