Bou, tâmpit şi cuvinte ce nu pot fi reproduse au adus televiziunea de ştiri în topul celor mai sancţionate posturi în 2011. CNA a aplicat televiziunii controlate de familia Voiculescu un număr de 17 amenzi, în cuantum de 212.000 lei, şi 3 somaţii.
Trustul Intact a acuzat politizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului, lăsând să se înţeleagă că sancţiunile primite de posturile sale nu au fost corecte, cu toate că, în mai multe rânduri, membrii CNA au afirmat că acestea nu au fost date pentru opiniile politice exprimate, ci pentru limbaj injurios şi lezarea dreptului la demnitate. Postul a mai fost sancţionat şi pentru încălcarea normelor referitoare la publicitate.
Mai mult, Narcisa Iorga, membru al CNA, a arătat că sancţiunile primite de Antena 3 anul trecut sunt mici ca valoare - 10.000 lei, 20.000 lei, 12.000 lei.
Iată ce fapte se regăsesc pe lista sancţiunilor şi amenzilor primite de Antena 3 în 2011:
1. Decizia nr. 673 din 29.11.2011 – amendă 10.000 lei
> Mircea Badea: ”eşti un mare bou, un tâmpit şi un meltean ordinar. Nu ţi-e ruşine? Câte prostii scoţi pe gură, dobitocule, eşti o ruşine şi un cretin care are emisiune. Nu pot crede cât de bou eşti. Îţi dai seama, săracu’, cât de nervos era? Băi, uite, sincer, sincer îţi spun, că nu te-aş minţi, sunt absolut sincer. Nu, chiar cred că eşti în situaţia de a face un atac cerebral enervându-te atât de rău. Bine, îmi doresc să faci un atac cerebral, de ce să te mint? Mi-ar plăcea, cel mai mult din lume, să faci un atac cerebral. Fă un atac cerebral!”
> ”Acuma, eu vreau să fac această declaraţie publică: eu sunt sperios. Deci eu mă sperii. Pe mine, când m-ameninţă cu bătaia unu’, eu intru-n panică. Aaaaa, aşa fac. Şi eu, când intru-n panică, îl bat p-ăla de-l cac”(...)
> ”Dar de ce nu s-a dus jegosul acesta - că l-am văzut în emisiune, nu pot să-i mai spun altfel - netrebnicul