Vladimir Putin, spion fără renume apoi înalt funcţionar sârguincios, s-a impus, după o ascensiune-fulger, ca un lider autoritar care a transformat Rusia în ultimii 12 ani, relatează AFP.
Dacă va fi ales duminică în urma alegerilor prezidenţiale, după patru ani ca prim-ministru, Putin, un om cu o privire pătrunzătoare şi fruntea lată, va rămâne la conducere cel puţin până în 2018.
El a dat asigurări că are o singură ambiţie, anume "dezvoltarea stabilă" a unei ţări pe care a reuşit deja să o scoată din situaţia anilor '90 pentru a-i reda statura de mare putere.
"Nu credeam niciodată că voi deveni şeful statului", declara el în februarie. "Dar mi-ar plăcea ca odată încheiată munca mea, Rusia contemporană să fie o construcţie solidă", adăuga el.
Pentru partizanii săi, "verticala puterii" în serviciul "liderului naţional" este garanţia unui viitor radios. Ei felicită intransigenţa de care dă dovadă Putin, chiar şi când acest lucru implică moartea a zeci de persoane nevinovate, cum a fost în timpul crizei ostaticilor de la teatrul Dubrovka din Moscova (2002).
El îşi cultivă acest rol de om dur şi în faţa camerelor de filmat. În timp ce nu vorbeşte deloc despre viaţa sa privată, inclusiv despre cele două fiice ale sale, Putin se lasă filmat călărind la bustul gol prin stepă, stingând incendii la bordul unui avion sau coborând cu bobul pe o pistă.
Opozanţii, calificaţi drept "maimuţe"
Dacă ar fi să credem ce scrie profesoara sa Vera Gurevici într-o carte din 2004, Putin, un judoka emerit, a preferat întotdeauna stilul puternic.
Certat pentru că i-a rupt piciorul unui coleg, la vârsta de 14 ani, el răspundea: "Sunt oameni care nu înţeleg cuvintele (...), înţeleg doar forţa", potrivit profesoarei sale, care adaugă că acest lucru i-a rămas întipărit în minte mult timp.
Confruntat din decembrie 2011, de la alegerile legislative contro