Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vlădoiu, despre incidentele de la România - Uruguay: "A fost şi greşeala jandarmilor"

Publicat in Adevarul, vineri 2 martie 2012 ·

Preşedintele Fan Clubului echipei naţionale, Ion Vlădoiu, a declarat că Jandarmeria a avut o parte de vină în cadrul incidentelor de la meciul România - Uruguay, precizând că aceasta trebuia să îi liniştească pe suporteri fără a apela la violenţă.

"Mi-aş dori să nu mai văd ce am văzut în tribune la meciul naţionalei cu Uruguay. Din cauza a 50-60 de suporteri să sufere familiile care pur şi simplu vin la stadion să vadă un spectacol. Cei care vor protesteze nimeni nu are nimic cu ei... dar să găsească o altă modalitate, nu în incinta acestui stadion. Probabil a fost şi greşeala jandarmilor pentru că uneori nu găsesc o cale de mijloc să îi liniştească. Adică să discute cu liderii lor, să ajungă la un consens fără a folosi sprayurile lacrimogene şi violenţa", a spus Vlădoiu.

Fostul fotbalist a afirmat că exista pericolul ca incidentele să degenereze şi toţi cei aproximativ 20.000 de suporteri prezenţi la meci să reacţioneze violent. "Jandarmeria şi cei implicaţi au experienţă şi cred că îşi dau seama că de la un conflict minor, cum a fost cel de miercuri, se putea ajunge la un conflict în care să fie implicaţi 20.000 de suporteri, care să reacţioneze precum ceilalţi. De aceea spun că trebuie să găsim o cale de mijloc. Sigur că la un moment dat dacă sunt puşi pe scandal poţi să acţionezi. Oricum eu zic că acei suporteri au venit să facă scandal", a adăgat preşedintele Fan Clubului primei reprezentative.

Ion Vlădoiu susţine că bannerele cu mesajele "FRF=RMGC" şi "Aceeaşi mizerie" nu au deranjat pe nimeni şi recunoaşte că iniţial nici nu a înţeles la ce se referă. "Acel grup din minutul 2-3 nu a strigat decât împotriva conducătorilor. OK, dar puteau să o facă la alt meci sau aici în faţa federaţiei. Dar când vii la echipa naţională, vii să o susţii. Pentru că sunt şi alte metode de a protesta împotriva lui Jean Vlădoiu sau mai ştiu eu cui... Nu la un

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 7 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 9 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 8 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 8 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 12 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 11 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 11 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 12 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 13 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Vremea

București
acum

14°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°