Pe 27 şi 28 februarie, scriitorul israelian Amos Oz s-a aflat pentru a treia oară în România (prima oară în 2002, apoi în 2004, cînd i s-a decernat Marele Premiu Ovidius), la invitaţia Editurii Humanitas Fiction şi a Ambasadei Israelului la Bucureşti. Recenta vizită, debutat cu o conferinţă de presă la Hotel Intercontinental, pe 27 februarie, zi în care a avut loc şi un dialog între Amos Oz şi Gabriel Liiceanu, la Ateneul Român. Pe 28 februarie, scriitorului i s-a decernat titlul de doctor honoris causa al Universităţii din Bucureşti, iar la Librăria Humanitas Kretzulescu a fost lansată seria de autor „Amos Oz“ a Editurii Humanitas Fiction. Mutarea într-un kibbutz, la vîrsta de 14 ani, a fost o hotărîre ce a marcat puternic formarea dvs. intelectuală şi personală. Ce a determinat o asemenea alegere? La vîrsta de 14 ani şi jumătate, m-am revoltat împotriva a tot ceea ce reprezenta tatăl meu. Mă decisesem să devin exact ce nu era el. El era un intelectual, eu am hotărît să fiu un tractorist. El era de dreapta, eu am devenit social-democrat. Era un om scund, aşa că m-am decis să devin un om foarte înalt – ceea ce nu am reuşit. M-am mutat într-un kibbutz pentru a începe o nouă viaţă, mi-am schimbat chiar şi numele [numele tatălui era Klausner – n.m.]. Acum ştiu că toate actele de rebeliune ajung să se întoarcă dacă nu în cerc, atunci cel puţin în semicerc. Am ajuns să stau într-o casă plină de cărţi şi să scriu tot cărţi, exact ceea ce sperase tatăl meu să fac. Cum decurgea viaţa în kibbutz? Îmi împărţeam existenţa între şcoală, scris şi munca la cîmp. Traiul în kibbutz îmi lăsa ceva timp pentru scrisul meu, la început o zi pe săptămînă, apoi cîte două zile, şi cînd am început să aduc venituri în cadrul comunităţii, cîte trei. Toate cîştigurile mele literare reveneau fondului comun. Dar, pe de altă parte, dacă aveam nevoie de ceva, dacă, de pildă, voiam să merg la