Căpitanul Francesco Schettino, cel care este principalul acuzat pentru naufragiul navei de croazieră Costa Concordia, a mai fost autorul unui accident naval, într-un port din Germania.
Conform unui raport publicat recent de La Stampa, în 2010, Schettino, aflat atunci la cârma unei alte nave din flota Costa Crociere, Costa Atlantica a intrat în portul Warnemunde prin manevre greşite, cu o viteză de şapte-opt noduri, prea mare pentru abordarea manevrelor de ancorare.
În urma acestei erori de pilotaj, Costa Atlantica a intrat într-o uşoară coliziune cu o altă ambarcaţiune de croazieră, Aida Blu, aceasta din urmă fiind avariată.
"Căpitanul Laş", aşa cum l-a numit presa internaţională pe Francesco Schettino, s-a apărat la acel moment spunând că nu ştia viteza limită de navigare din acel port şi nici autorităţile nu l-au informat în priviţa acestui aspect.
Schettino este acuzat de omor prin imprudenţă şi de abandonarea vaporului înainte ca toţi pasagerii să fie evacuaţi de pe Costa Concordia, vas care prin "dibăcia" căpitanului a eşuat pe 13 ianuarie, în apropiere de insula Giglio.
32 de persoane şi-au pierdut viaţa atunci.
După acest dezastru, alături de Schettino sunt anchetate încă nouă persoane, cinci membri ai echipajului şi patru persoane din conducerea companiei Costa.
Conform aceleiaşi surse, au ieşit la iveală petrecerile pline de dezmăţ organizate la bordul navelor conduse de Francesco Schettino. Se pare că abuzul de alcool şi cocaina erau ingredientele cele mai populare printe ofiţerii superiori, care erau mereu acompaniaţi de doamne şi domnişoare de o calitate îndoielnică.
Căpitanul Francesco Schettino, cel care este principalul acuzat pentru naufragiul navei de croazieră Costa Concordia, a mai fost autorul unui accident naval, într-un port din Germania.
Conform unui rapor