Seara, când Tea veni să vadă cum se simte, terminase jurnalul. Tulburată, îl mai răsfoise o dată. La început fusese emoţia că Tea îi făcuse un dar de preţ acceptând-o în intimitatea lui Nick-cel-tânăr. Sigur, nu intimitate în sensul amănuntelor picante. Nu plecase la război în căutarea unor aventuri galante, punctate, de altfel, cu umor. Cavalerul Nick lupta sub un stindard nobil, eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei ocupate de ruşi. Să fii şi aliat cu naziştii, să mai şi admiri tehnica, ordinea şi disciplina germană, ce crimă mai mare?! Cum avusese Nick curajul să păstreze paginile astea, care ar fi putut să cadă sub un ochi duşmănos în anii de după război, într-o Românie în care sovieticii instauraseră comunismul? Iar Tea, ce încredere în ea să i le arate! Şi ea să aibă şansa, ca şi în cazul unchiului Ghe, să facă o breşă în istoria oficială şi să ajungă la sursă, nu chiar la Istoria cu majusculă, ci la istoria trăită de fiecare la nivelul lui de înţelegere, cu atât mai vie, mai autentică. Capul îi vuia de întrebări. Avea sentimentul că jurnalul nu se oprea la data de 31 august 1941 şi că, dintr-un motiv pe care şi l-ar putea imagina, anume că tot ce urma era prea periculos, Nick îl distrusese. Terenul era delicat. Nu-şi permitea s-o asalteze cu astfel de întrebări, oricum nu de-a dreptul. Se rezumă la două: dacă, citindu-l, s-a îndrăgostit a doua oară de Nick - cel - tânăr şi dacă mai există şi alte caiete?

Tea îşi aprinse ţigara, amânând răspunsurile, i se păru Maiei, care regretă că o provocase să se întoarcă la amintirile ei într-un moment poate nepotrivit.

− Îndrăgostit încă o dată nu e bine spus. Când l-am întâlnit, l-am iubit din prima clipă. Mă feresc de cuvinte mari, totuşi nu ezit să afirm că am ştiut că mai mult de atât nu se poate. Nu uita că nu mai eram la prima tinereţe, că experienţele noastre fuseseră mai mult eşecuri decât reuşite, ţ