Potrivit poliţiştilor vasluieni, şoferul autoturismului înmatriculat în Bulgaria, un tânăr în vârstă de 34 ani, din localitatea vasluiană Cozmeşti, a intrat în plin în ambulanţă, după ce nu a acordat prioritate de trecere în momentul în care a ieşit de pe o stradă lăturalnică pe drumul cu prioritate.
Mai mult decât atât, susţin anchetatorii, conducătorul auto nu a ţinut cont nici de semnalele acustice şi luminoase ale autosanitarei.
"Accidentul a avut loc în apropierea sediului Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vaslui şi s-a soldat cu avarierea celor două autovehicule. Din fericire, ambulanţa aflată în misiune şi-a putut continua drumul până la spital cu pacientul care avea nevoie de îngrijiri medicale", a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Mihaela Ştraub.
În urma accidentului rutier, şoferul maşinii înmatriculate în Bulgaria a fost sancţionat cu şase puncte amendă, respectiv 420 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice din România pe o perioadă de 60 de zile pentru nerespectarea regulilor privind prioritatea.
Potrivit poliţiştilor vasluieni, şoferul autoturismului înmatriculat în Bulgaria, un tânăr în vârstă de 34 ani, din localitatea vasluiană Cozmeşti, a intrat în plin în ambulanţă, după ce nu a acordat prioritate de trecere în momentul în care a ieşit de pe o stradă lăturalnică pe drumul cu prioritate.
Mai mult decât atât, susţin anchetatorii, conducătorul auto nu a ţinut cont nici de semnalele acustice şi luminoase ale autosanitarei.
"Accidentul a avut loc în apropierea sediului Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vaslui şi s-a soldat cu avarierea celor două autovehicule. Din fericire, ambulanţa aflată în misiune şi-a putut continua drumul până la spital cu pacientul care avea nevoie de îngrijiri medicale", a declarat