Cea mai mare dorinţă a fostului mijlocaş stânga al Stelei s-a îndeplinit. Acesta a parafat un contract valabil pe doi ani cu gruparea din China, Lioaning Hongyun, şi va încasa 700.000 de euro pe sezon, tot atât cât asiaticii au plătit Stelei pentru serviciile jucătorului. La aceştia bani se adaugă şi suma de 50.000 de euro pe care Pablo trebuie să i-o achite lui Becali în urma unei înţelegeri între cei doi.
Argentinianul şi-a luat rămas bun de la colegii săi a doua zi după meciul cu Twente. În aeroportul din Amsterdam când colegii săi se îmbarcau pentru cursa de Bucureşti, Brandan a luat-o spre Asia, cu escală la Moscova. Atunci au început peripeţiile pentru fostul fotbalist al Stelei.
O noapte în Rusia, alta în Hong Kong
După ce a decolat din Olanda, jucătorul a fost nevoit să facă o escală în Moscova, iar zborul către Asia a plecat abia a doua zi. Chiar şi aşa, Brandan nu a putut să zboare direct către Shenyang, deoarece a fost nevoit să îşi ia viză pentru China. Aceasta a fost obţinută din Hong Kong (important centru administrativ), ceea ce a însemnat alt timp pierdut pentru Pablo. Ajuns în China după două zile, Pablo a furat câteva ore de somn, iar apoi s-a prezentat la terenul de antrenament unde şi-a impresionat colegii de la prima atingere de balon. Antrenorii echipei chiar s-au gândit serios să îi dea banderola de căpitan. "Este un pasator excelent, organizează foarte bine faza ofensivă, dar e capabil oricând să facă o intercepţie importantă", a spus Ma Lin, antrenorul echipei, pentru site-ul oficial al chinezilor după ce aceştia l-au văzut la lucru pe Pablo.
Înregistrat la Poliţie, apoi la Ligă
Alergăturile au continuat pentru argentinian şi impresarii acestuia. Jucătorul a trebuit înregistrat la Poliţia locală pentru a primi acceptul de a munci în China, iar apoi la Liga de fotbal pentru a parafa înţelegerea