Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kelemen Attila: Avem de-a face cu o „boală a pubertăţii parlamentare“. Penalizările nu sunt o soluţie

Publicat in Adevarul, vineri 2 martie 2012 ·

Liderul UDMR Mureş, deputatul Kelemen Attila, susţine că penalizarea parlamentarilor opoziţiei aflaţi în grevă parlamentară, prin tăierea indemnizaţiilor de şedinţă, nu va îmbunătăţi atmosfera din Parlament, afirmând că este vorba despre o „boală a pubertăţii" şi că e nevoie de mai multă maturitate.

Preşedintele UDMR Mureş, deputatul Kelemen Attila, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că penalizarea parlamentarilor opoziţiei aflaţi în grevă parlamentară, prin tăierea indemnizaţiilor de şedinţă, care a fost anunţată de preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, nu va îmbunătăţi atmosfera din Parlament, deşi este o măsură corectă, informează Mediafax.

„După mine este corect. În UE, şi aici treaba este destul de prost înţeleasă la noi, în sală, şi în UE dacă ştiu că joi de la ora 13.00 sunt voturi finale, toată lumea e acolo, fiindcă dacă nu figurează cartela ta la vot final, ai pierdut toată săptămâna. Dacă se discută proiecte de lege, în sală stau cam 40-50 de deputaţi din cei peste 700, fiindcă numai aceia stau în sală care la legea respectivă sunt interesaţi sau mandataţi de grupul parlamentar pentru a lua cuvântul. În rest, fiecare are o cameră separată, are angajaţi cu care pregătesc legi şi interpelări. Acesta este un lucru normal în Parlament. Eu am spus că şi în Parlamentul României nu asta este problema, că stau 50-70 de oameni la discutarea legilor. Dacă sunt legi despre puterea combinatului atomic, nici eu nu ştiu să spun nimic fiindcă nu mă pricep", a spus Kelemen Attila.

El a adăugat că „din păcate, în România toată lumea vorbeşte mai mult atunci când nu se pricepe la o lege", subliniind că nu se pune problema ca parlamentarii să fie ţinuţi cu forţa, însă atât parlamentarii puterii, cât şi cei ai opoziţiei ar trebui să înţeleagă regulile parlamentarismului.

„Eu aşa zic, că aşa trebuie să lucreze

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 32 minute
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Cannes 2024 - „Anora”, de Sean Baker, care spune povestea de dragoste dintre o dansatoare la bară din New York şi fiul unui oligarh, a câştigat trofeul Palme d'Or/ VIDEO

News.ro acum o ora
„Anora”, regizat de Sean Baker, a câştigat, sâmbătă, trofeul Palme d'Or la cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, care a avut loc între 14 şi 25 mai. Acesta este primul Palme d'Or american de la „Tree of Life”, de Terrence Malick,

Argeş: Copil de opt ani, rănit uşor de un urs pe care a încercat să îl hrănească din maşină. El a suferit zgârieturi la o mână

News.ro acum 55 minute
Un băiat de opt ani a fost rănit, sâmbătă, în timp ce încerca să hrănească un urs pe care familia sa l-a văzut pe marginea unui drum din judeţul Argeş, în zona barajului Vidraru. Copilul a fost zgâriat de animal la una dintre mâini.

Incidente înainte de finala Cupei Franţei: Două autobuze în flăcări după ciocniri între fanii echipelor Lyon şi PSG – VIDEO

News.ro acum o ora
Sâmbătă, cu câteva ore înainte de finala Cupei Franţei, dintre PSG şi Olympiqie Lyon, meci clasificat de autorităţi ca fiind de mare risc, ciocniri violente între suporteri au izbucnit la staţia de taxare de la Fresnes, informează AFP. Preşedintele

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Urs văzut în zona centrală a staţiunii Sinaia / A fost transmis mesaj RO-ALERT

G4Media acum 25 minute
Ploieşti, 25 mai/ Agerpres/- Un urs a fost văzut, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii montane Sinaia, de pe Valea Prahovei, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT pentru a avertiza populaţia, transmite Agerpres. „A fost semnalată prezenţ

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 2 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 5 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Vremea

București
acum

19°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

19°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

14°
sâm.

14°/18°
dum.

15°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°