Zen adevărat
de Taisen Deshimaru, Editura Herald
O carte cult pentru adepții budismului Zen, oferită de un maestru al Școlii Soto Zen, faimosul Taisen Deshimaru. Dar nici termenul „faimos“ nu poate cuprinde valoarea acestui mare maestru care a călătorit în Europa pentru a transmite învățătura maestrului său, Kodo Sawaki, după cum nici nu trebuie pomenit în contextul în care învățăturile Zen exclud personalitatea și egoul. Taisen Deshimaru face un excurs prin istoria Zenului, de la Soto, arta predată de Dogen Zenji, până la Kodo Sawaki, în încercarea de a prezenta un sinopsis europeanului profan care dorește să cunoască istoria unei filozofii a gratuității, cum este definit Zenul. De la Buddha, cel care a părăsit viața de lux pe care o ducea ca prinț, până la ultimii călugări sau profani care practică Zen, această înțelepciune orientală este menită să ne facă să înțelegem cum trebuie să trăim pentru a realiza înțelepciunea perfectă. Sutra principală a budismului și a Zenului, Maha Prajna Paramitra Hridaya, este chintesența unui ansamblu de sutre prezente în peste 600 de volume Zen, mantră a marii cunoașteri în care esența este dată de versuri ca: „Forma nu este diferită de vid, vidul nu este altceva decât forma, tot ce are formă devine vacuitate, tot ce e vacuitate devine formă... în vacuitate nu există nici suferință, nici acumulare de suferință, nici cunoaștere și nici obținere, nonprofit, mintea de Bodhisattva este liberă de orice constrângere“. Sigur, pentru europeanul deprins cu o anume formă de filozofie și teologie (Zen nu este o religie, după cum nu este nici ateism), așa ceva pare obscur, dar cei deprinși cu lectura lui Meister Eckhart vor recunoaște afinități acolo unde învățatul german spune: „Dumnezeu este purul neant“. Deshimaru explică, în trepte, că toți oamenii au în ei ceea ce se cheamă „buddheitate“, starea de absolut, care poate fi a