Specifică mai ales sportivilor, ruptura de menisc este o problemă delicată pentru că presupune o vindecare dificilă, iar deteriorarea cartilajului afectat creşte riscul apariţiei artrozei.

Atunci când un fotbalist suferă o ruptură de menisc, riscă să stea pe marginea terenului trei-patru luni. Cam de atât are nevoie genunchiul să se refacă după operaţie. Ruptura de menisc poate să apară după mişcări care pun presiune pe articulaţia genunchiului: răsuciri, fandări, mersul pe o suprafaţă denivelată, ridicare de greutăţi din poziţia stând pe vine.

„Întotdeauna, în caz de ruptură de menisc, intervenim chirurgical. În lipsa intervenţiei, fisura se măreşte, se extinde şi stă la originea condropatiei (afectării cartilajului) şi apoi a artrozei", ne spune medicul primar ortoped Gheorghe Popescu de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti.

Cartilajele previn frecarea oaselor

Meniscurile sunt structuri cartilaginoase semicirculare, sub forma literei C, situate în plan orizontal între osul coapsei şi principalul os al gambei. Mai exact, ele umplu spaţiul rămas gol între două structuri cu forme diferite: capătul inferior, rotunjit al femurului şi suprafaţa orizontală a tibiei, numită platou tibial.

În lipsa acestei structuri tampon, cele două oase s-ar freca între ele şi ar „încasa" toate şocurile din timpul mişcării. Prezenţa cartilajului şi a ligamentelor genunchiului stabilizează articulaţia şi, în plus, o hrăneşte, pentru că meniscul secretă un lichid ce lubrifiază componentele articulare.

Odată cu înaintarea în vârstă, cartilajele se deteriorează, se subţiază, astfel că nu mai absorb la fel de bine şocurile. Din acest motiv, pe suprafaţa lor apar multe neregularităţi, care nu sunt altceva decât puncte de pornire pentru apariţia artrozei.

Doar leziunile periferice se vindecă

O particularitate a meniscului face ca acest c