Suporterii din Grant au luat pe sus casele de bilete ale Stadionului "Valentin Stănescu", iar diseară vor face încălzirea pentru un retur de foc în Giuleşti, unde vor avea loc toate derby-urile Rapidului, cu excepţia întâlnirii cu CFR.
Giuleştiul fierbe înaintea partidei cu Universitatea Cluj din această seară, programată cu începere de la ora 18:00. Rapidiştii au asaltat casele de bilete încă de joi dimineaţa, atunci când s-au pus în vânzare tichetele, iar până aseară au cumpărat 3.000 din cele 10.000 scose pe piaţă. "S-au vândut ca la un meci cu Steaua", spuneau ieri casierii. Liderii galeriei îi îndeamnă pe fanii din Grant să-şi achiziţioneze biletele cât mai devreme în cursul zilei de astăzi, pentru ca, înaintea meciului să nu se ajungă tradiţionalele busculade de la porţile stadionului.
Dezinteres pentru "şepcile roşii"
De partea cealaltă, decât 20 de fani ai ardelenilor şi-au anunţat prezenţa în această seară. "Suporterii Universităţii sunt de tradiţie doar pentru oraşul lor. Noi am rămas cei care mergem cu sutele prin deplasări. Restul galeriilor lasă de aşteptat", a declarat liderul galeriei Rapidului, Valentin Marincea.
Pentru retur, conducerea Rapidului nu a mai scos la vânzare abonamente
Preţuri bilete Rapid - "U" Cluj
Peluză 10 lei
Tribuna II 25 de lei
Tribuna I 35 de lei
Tribuna 0 100 de lei
Tribuna oficială 150 de lei
*Casele de bilete vor fi deschise astăzi, între orele 09:00 - 18:00
Suporterii din Grant au luat pe sus casele de bilete ale Stadionului "Valentin Stănescu", iar diseară vor face încălzirea pentru un retur de foc în Giuleşti, unde vor avea loc toate derby-urile Rapidului, cu excepţia întâlnirii cu CFR.
Giuleştiul fierbe înaintea partidei cu Universitatea Cluj din această seară, programată cu începere de la ora 18:00. Rapidiştii au as