Cristian Scarlat a condus ani buni Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, după ce anterior s-a implicat – ca doctor în istorie şi colonel cu iniţiative salutare – în modernizarea structurii dedicate cultivării tradiţiilor militare în Armata României. El a trecut Prutul, alături de Regele Mihai I al României, cu sfială şi dragoste de ţară, pentru a cinsti, cum se cuvine, soldaţii români căzuţi la datorie pe pământul Basarabiei.

- Cum vă raportaţi acum, ca istoric militar, la nefericita comemorare a 200 de ani de la răpirea, prin forţa armelor, a pământului românesc dintre Prut şi Nistru?

- La capitolul comemorări se pare că noi, românii, stăm bine. Cu aniversările stăm mai prost. Chiar pe 2 martie, o altă comemorare: s-au împlinit 20 de ani de la declanşarea conflictului armat de pe malurile Nistrului, între forţele de poliţie şi voluntarii moldoveni, pe de o parte, şi militarii ruşi, trupele paramilitare transnistrene şi voluntarii cazaci din Rusia, pe de altă parte. După ce în decembrie 1989, dincoace de Prut peste 1000 de români au murit pentru libertate, la doar câţiva ani, şi dincolo, în războiul de pe Nistru şi-au pierdut viaţa 300 de patrioţi. Şi ei tot români. Să ne aducem aminte de cei căzuţi atunci, în 1992, pentru o cauză pe care cei cu inima română ar trebui să o cunoaştem şi să o înţelegem mai bine. Şi cauza e… Neamul.

Cât despre cele două secole trecute de la semnarea Păcii de la Bucureşti, din 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus şi Imperiul Otoman, care a marcat încheierea conflictului început în 1806, merită să rememorăm câteva detalii ale întâmplărilor de atunci, ce au condus la un deznodământ tragic pentru români, pierderea a încă unei părţi a Moldovei, cea dintre Prut şi Nistru, după cea Bucovinei în 1774. Totuşi, nu se poate trece cu vederea că acest eveniment istoric – încorporarea unei jumătăţi din M