Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mandatul Fed ar putea fi limitat la lupta cu inflaţia, renunţând la combaterea şomajului

Publicat in Capital, sâmbătă 3 martie 2012 ·

Rezerva federală americană nu va mai putea cumpăra decât bonduri emise de Trezoreria SUA şi ar putea fi forţată să vândă mai devreme decât se aştepta piaţa titlurile garantate cu ipoteci cumpărate în trecut pentru salvarea băncilor şi deblocarea pieţei imobiliare.

Prevederile sunt incluse într-o serie de modificări legislative, susţinute de Partidul Republican, care vor limita mandatul Fed doar la lupta cu inflaţia, propunându-şi să contribuie la întărirea dolarului. "Sound Dollar Act" a fost iniţiat de republicanul Kevin Brady, un vechi critic al politicii Fed, în contextul în care Partidul Republican susţine necesitatea reformării Rezervei federale, care a ieşit din criză "cu prea multe puteri", a invadat zona politicii fiscale şi alocarea de credite, perpetuând în acelaşi timp aşteptările că va salva la nesfârşit instituţiile financiare, arată Reuters.

Proiectul urmăreşte să împiedice Fed să mai desemneze câştigători şi perdanţi prin alocarea creditului între gospodării, sirme şi sectoare economice. În afara bondurilor emise de statul american, Fed nu va mai putea cumpăra alte active într-o perioadă de criză decât cu condiţia de a le lichida în termen de cinci ani.

În ultima perioadă, Rezerva federală a apelat la măsuri tot mai agresive pentru stimularea economiei, inclusiv prin achiziţionarea de titluri garantate cu ipoteci în valoare de 1,25 trilioane de dolari, adică mai mult de jumătate din totalul activelor cumpărate (2,3 trilioane de dolari), în încercarea de a debloca piaţa imobiliară.

Noile propuneri legislative vor limita mandatul Fed la lupta cu inflaţia şi întărirea dolarului, instituţia trebuind să renunţe la celălat scop al politicii sale: combaterea şomajului. Luna trecută, Fed a anunţat o ţintă explicită de 2% pentru inflaţie. Mandatul limitat al Fed va obliga instituţia să monitorizeze o paletă ma

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 18 minute
În ziua de 14 Ianuarie 2025, la ora 00:05:11 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 78.2 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraş

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 11 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum 41 minute
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 12 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 10 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°