Astfel, designerul şi-a lansat în Princess Club colecţia "Red Mumm", dedicată în special femeilor. Pe de o parte, a fost vorba despre nişte produse vestimentare feminine, iar pe de alta, de efectul vizual, astfel că au fost introduşi în prezentare şi băieţii cu care Bote face ravagii printre cele care iau parte la reprezentaţiile sale, oriunde ar avea loc acestea. Blănuri, boxeri, pahare, perle, rochii vaporoase, sticle de şampanie, bikini, un amalgam interesant, specific colecţiilor marca Botezatu.