Si poporul?, veti intreba curiosi. Poporul traieste cite o imensa satisfactie din patru in patru ani. Adica ii da jos pe cei de la putere (in suturi, evident) si ii cocoata acolo, sus pe cei din opozitie. Dupa patru ani ii da jos pe cei cocotati la putere si-i cocoata pe ceilalti. Matematicienii uziteaza frecvent expresia „sa presupunem" si ajung, prin procese logice extrem de complicate, la adevaruri care surprind uneori. In viata de toate zilele se face uz destul de rar de ipoteze posibile, dar putin probabile. Poate din acest motiv oamenii sint surprinsi de situatii aparent total incredibile si, mai ales, neasteptate. Aproape toti oamenii, cufundati in preocuparile lor, in ingrijorarile, cotidiene sau nu, merg unde au de mers, facind abstractie de realitatea in care se misca. Fac apel la un automatism care ii scot, mai mult sau mai putin, din realitate si devin similari unei masinarii programate. Sigur, mergi spre locul de munca pe trotuar, saluti mecanic cunoscutii, fotografiezi mediul inconjurator si intri profund in ceea ce te preocupa, acolo, in adincul creierului tau. Un necaz dominant, o bucurie acaparatoare, un pas indraznet in viata, o enigma chinuitoare, o ezitare in luarea unei decizii pot determina o preocupare dominanta, inhibatorie pentru tot ce cataloghezi neesential. Asa se face ca ignori turturele de gheata care iti poate curma existenta, ignori posibilitatea ca pe acest polei o masina sa te striveasca, desi esti pe trotuar, nu acorzi suficienta atentie ghetii si poti aluneca rupindu-ti piciorul, intri intr-o altercatie din care iesi injunghiat, dai replici unui dement si te alegi cu gloante in cap. Romanii isi exprima regretul apoi prin amara constatare: „Da-i, Doamne, omului mintea cea de pe urma". Evident ca regreti tardiv faptul ca nu ai anticipat sau ca n-ai fost atent. O secunda, un metru pot face diferenta intre necaz si normalitate, intre v