Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei mai buni țintași se întrec la Piatra Neamț în Campionatul Național de Darts FOTOGALERIE

Publicat in Adevarul, sâmbătă 3 martie 2012 ·

Aproape 100 de sportivi participă la competiția organizată în Sala de Socializare a complexului „Ceahlăul". Premiile puse în joc sunt în valoare totală de 5000 de lei, iar concurenții sunt din județele Moldovei, dar și din celelalte zone ale țării.

Concursul se desfăşoară pe parcursul a două zile. Vineri, 2 martie, s-au disputat întrecerile de dublu (joc pe echipe), iar sâmbătă se derulează competiţia propriu-zisă, cu concursurile de mixt şi feminin.

Taxa de participare este de 60 lei, respectiv 20 lei pentru concursul feminin, iar ţinuta este obligatorie: cămaşă sau tricou polo, pantaloni şi pantofi închişi la culoare.

La întreceri participă 95 de jucători din zona Moldovei (Iași, Bacău, Moinești, Suceava, Galați, Piatra Neamț), dar și din celelalte regiuni ale țării (Mioveni, Cluj, Oradea,Timișoara și București).

Click pe poze pentru GALERIE FOTO de la întrecerile de sâmbătă

„Începând din toamna acestui an, toți jucătorii vor trebui să fie membri ai unui club sportiv pentru că, de anul viitor ne vom afilia la Ministerul Sportului. Până acum toți jucătorii erau individuali , e un sport care se joacă individual. După afiliere, fiecare jucător va trebui să fie înscris în cluburi de darts pentru a putea participa în competiții oficiale", a spus Dragoș Dumitrescu, președintele Federaţiei de Darts din România.

Competiția este organizată de Federaţia de Darts din România şi Asociaţia Sportivă de Darts „Kataroaie" din Piatra Neamţ, cu sprijinul Primăriei și al Clubului Sportiv F.C. Ceahlăul.

Rămâi pe neamt.adevarul.ro să afli cele mai importante ştiri din judeţ.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 8 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 7 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 6 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 9 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 11 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Vremea

București
acum

15°
sâm.

15°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°