În săptămânile cu ninsori şi ger, m-am încălzit recitind „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe“. Şi în cărţile lui Fănuş ninge! Ninge frumos, cu cuvinte-diamant! Ninsoarea se aşterne pe suflet ca o ploaie caldă de vară! Mi-am încălzit şi mi-am împodobit sufletul cu bijuterii lucrate genial, în filigran, de poetul-rege al metaforelor în proză, Fănuş Neagu, aflat parcă la întrecere cu măiestria gerului, mare meşter bijutier, în gheaţă, ori creator de „vitralii“ pe sticla îngheţată a ferestrei: „Frumoşii nebuni cântă dragostea, libertatea şi răzvrătirea. Adică viaţa. Paginile scrise atunci se păstrează ca fumul în crestătura icoanelor potrivite sub candela Timpului. Sunt de zăpadă albastră, de Dunăre neistovită şi umblă-n ele sănii alungite de crivăţ, duhul legendelor şi al gerului care încleştează Bucureştii la margini de Orient şi lângă inima binecuvântată a tinereţii şi a femeii“. Citesc din Fănuş cu televizorul aprins, dar fără sonor. Am privit secvenţele din Bucureşti, cu oamenii care protestau în Piaţa Universităţii. Într-un fel, şi ei sunt frumoşii nebuni ai marelui oraş! Mulţi din piaţă semănau cu nebunii lui Fănuş, Valdara, Ramintki, Zăvoianu. „Dragoste, libertate, răzvrătire“!... Dar nu despre ei vreau să scriu mai departe, ci despre un anume fel de nebuni ai Craiovei de altădată. Citesc din Fănuş, trag cu coada ochiului la TV şi cu disponibilităţi distributive sporite ale gândului, îmi răsar în minte secvenţe din Craiova anilor ’60 - ’70. Încerc să-mi odihnesc ochii, pun pe noptieră cartea lui Fănuş, la TV nu mă uit, pentru că mi s-a umplut casa de politologi şi comentatori politici (bine că doar virtual, înghesuiţi pe ecran). E o nebunie! Trăim vremuri de excepţie... ca-ntr-un Cehov... deliteraturizat! Parcă suntem cu toţii, doctori şi pacienţi, de-a valma, sechestraţi într-un imens salon nr. 6! Nebunii lui Fănuş se pierd, se deliteraturizează şi ei, la contactu