La data de 1 martie, în jurul orei 07.40, poliţiştii rutieri au identificat şi scos din trafic pe DN 39, la km 40, sensul de mers Constanţa - Mangalia o autoutilitară condusă de Mihai G., de 31 de ani, din Mangalia. Cu ocazia verificărilor, în caroseria autoutilitarei a fost depistată cantitatea de 2.360 kg fier vechi, despre care conducătorul auto a precizat că aparţine unor cunoscuţi, fiind vorba de Vasile P., de 26 de ani, Ionel P., de 21 de ani şi Florian O., de 36 de ani, din municipiul Mangalia. În urma cercetărilor, s-a stabilit că materialul feros provine dintr-o conductă îngropată în pământ, aflată in curtea unei societăţi comerciale din Mangalia, societate aflată în curs de lichidare, iar pentru scoaterea ţevii a fost săpat un şanţ de aproximativ 30 metri. În cauză s-a întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.