Sergio Fragiacomo – „ucenicul” marilor bucătari: al lui Scappi, Martino, Bartolomeo Platina şi al... Anonimului Veneţian, maestrul necunoscut, care a scris prima culegere de reţete din istoria cetăţii lagunare.
Atunci când e vorba de Romeo şi Julieta, ar părea comic să ne gândim la ce mâncau, la prânz, îndrăgostiţii din Verona. Dar pentru că iubirea, zice-se, trece prin stomac, îmi îngădui să merg dincolo de textul shakespearian care, în Actul 4, Scena 4, menţionează două feluri pregătite pentru logodna Julietei cu Paris. În deschidere, carne la cuptor (cel mai probabil, de vânat), produse de patiserie şi gutui. În aceeaşi scenă, Lady Capulet îi dă doicii o cheie, de la cămară, şi o instruieşte să caute, în piaţă, mai multe condimente pentru bucătari.
Adevărul e că, în secolul al XV-lea, când familiile Capulet şi Montague îşi înecau în sânge rivalitatea, Veneţia, aflată la 100 de kilometri de Verona, devenea o mare putere maritimă continentală. Legaturile ei cu răsăritul Europei, unde stăpânea insule şi făcea negoţ, au provocat o revoluţie în gastronomie prin aducerea şi folosirea mirodeniilor de tot felul. Piperul, şofranul, scorţişoara şi cuişoarele nu numai că au ajuns simboluri ale puterii, dar au transformat cu totul reţetarul anonimului bucătar veneţian care intra victorios (cu polonicul) în lumea familiilor venete aristocrate.
Probabil că acest amănunt ar fi făcut doar deliciul istoricilor dacă, în 1999, Sergio Fragiacomo, un istriot a cărui familie s-a refugiat la Veneţia din cauza lui Tito, nu s-ar fi hotărât să pregătească oaspeţilor săi de la „Bistrot de Venise” câteva meniuri din epoca lui Romeo şi a Julietei. Are adunată toată „cucina storica” a Veneţiei în două cărţi groase, pe care le foiletează în fiecare zi. De-acolo şi-a luat reţetele atunci când a hotărât să întoarcă gastronomia Serenissimei la ceea ce a fost.
La încep
