Patru tineri care s-au rătăcit în Masivul Parâng, pe un traseu între vârfurile Parângul Mic (2.074 m) şi Cârja (2.405 m) au fost găsiţi în noaptea de o echipă formată din salvamontişti şi jandarmi montani. Acțiunea de salvare a durat peste trei ore. Sursa: Remus Suciu
Turiştii care au fost salvaţi sunt din Petroşani şi se aflau de câteva zile în Masivul Parâng, unde aveau de gând să parcurgă mai multe trasee montane. Di
n cauza ceţei dense, tinerii nu au mai găsit drumul de întoarcere spre staţiunea Parâng, s-au rătăcit şi au cerut ajutor, ieri seară, prin numărul de urgenţă 112. Din discuţiile purtate la telefon cu unul dintre turişti s-a reuşit identificarea zonei în care se aflau aceştia, iar echipa de salvatori a plecat să-i găsească.
„Jandarmii montani şi salvamontiştii au pornit către tinerii rătăciţi, pe care i-au găsit în jurul orei 24.00, în apropiere de refugiul Cârja. În momentul în care au fost găsiţi, cei patru turişti se aflau într-o stare de epuizare fizică, dar nu au necesitat îngrijiri medicale. Ei au declarat că din cauza ceţei dense s-au dezorientat şi nu au mai găsit traseul către staţiunea montană Parâng”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara, lt. Nicolae Răducu.