Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Giulia Nahmany s-a ars în Thailanda

Publicat in Click, sâmbătă 3 martie 2012 ·

Thailanda, un tărâm de vis pentru Giulia Nahmany. A fost a patra oară, anul acesta, când s-a dus acolo. Numai că de data aceasta nu a fost tocmai un sejur lipsit de griji. Cântăreaţa s-a prăjit la soare încă din primele zile, iar restul vacanţei şi l-a petrecut oblojindu-şi pielea roşie.

„Thailanda este destinaţia mea preferată de vacanţă. Soare, cald, peisaje superbe, oameni primitori.

Împreună cu soţul meu, ne-am cazat într-un resort din Koh Samui, unde am avut propria grădină cu piscină", povesteşte Giulia.

Cele 10 zile au fost mai mult de relaxare. Nu s-a plimbat, nu a făcut excursii, ci a preferat să-şi petreacă zilele la plajă, la piscină.

Dar bucuria nu a ţinut mult. În primele două zile a plouat şi a fost nevoită să stea mai mult la interior, la spa şi la masaje.

În prima zi de stat la plajă nici nu şi-a dat seama când a prins-o soarele

Dar apoi a ieşit şi soare, aducând temperaturi de peste 30 de grade Celsius. Giulia a ieşit repede la plajă.

„Eram atât de încântată că pot să mă bronzez, încât nu am mai folosit cremă cu factor de protecţie, doar un ulei cu caroten.

Nu m-am gândit că soare poate fi aşa de puternic. Dar eu, având pielea albă, imediat m-a prins. După doar trei ore m-am făcut roşie ca focul.

Două zile abia am mers şi m-am uns cu multă aloe vera. Iar restul vacanţei l-am petrecut sub umbrelă, cremuită bine cu produse cu factor mare de protecţie", povesteşte Giulia Nahmany.

Giulia are o atracţie pentru peisajele de vis din Thailanda. Este a patra oară când merge acolo

Dar au venit şi zile mai frumoase. Cum ar fi chiar ziua ei de naştere.

Soţul a trezit-o dimineaţa cu un coş imens cu orhidee de toate culorile, florile naţionale ale Thailandei.

După care a venit şi tortul pe care scria „La mulţi ani, Giulia!", dar şi o brăţară Tennis cu dia

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PNL își alege astăzi noua conducere. Bolojan, singurul candidat pentru președinție

Mediafax acum 22 minute
Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezența a 1200 de delegați. Aceștia vor alege noua echipă de conducere la nivel național. „Pentru funcția de președinte PNL și-a depus candidatura Ilie Bolojan. Pentru p

Horoscop 12 iulie 2025. O zi cu decizii importante pentru Lei și surprize neprevăzute pentru Scorpioni

Mediafax acum 8 ore
Horoscop Berbec Ziua aduce energie și impulsivitate. E posibil să iei decizii rapide, mai ales în plan personal. Încearcă să nu grăbești lucrurile în relații sau în chestiuni financiare, chiar dacă te simți plin de entuziasm. O discuție cu un priete

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 9 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 8 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 7 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 9 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 9 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 8 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

VIDEO Ilie Bolojan anunță că autorizarea jocurilor de noroc va fi descentralizată. „Sunt invadate toate orașele noastre de aceste puncte de lucru”

HotNews acum 13 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că vor fi comunitățile locale cele care vor stabili dacă „au nevoie de jocuri de noroc sau nu”, precum și dacă „au nevoie în tot orașul sau într-o anumit

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°