Gheorghe Sion, rămas în memoria naţională prin versuri precum „Mult e dulce și frumoasă / Limba ce-o vorbim“ sau „Astăzi anul se-nnoiește / Plugușorul se pornește“, a publicat în 1859, la Bucureşti, traducerea unei cărţi care amintea şi de vechea Craiovă

Cartea era scrisă de istoricul Dionisie Fotino, în anul 1818, şi fusese tipărită la Viena. „Oraşul principal din acest judeţ este Craiova (sau Craio-Iova), al treilea scaun al Băniei“, începea autorul. „El s’a fondat de Craiul Iova (împăratul Ioan) al Bulgaro-Românilor în anul 1285, carele a făcut şi biserica astăzi numită Băneasca, cu serbarea marelui Martir Dimitrie. Acesta se prochemase Domnul Macedoniei şi Tesaliei şi împărat al Românilor şi al Bulgarilor: şi atuncea se vede că s’a strămutat şi scaunul băniei dela Strehaia în acest oraş. El este onorat şi cu scaunul Episcopului, care câteodată şade la Râmnic, unde este propria sa rezidenţă, şi câte odată la Craiova, unde este şi scaunul Banului“. Pe vremuri, Episcopia se afla pe locul unde era, în 1925, Palatul Justiţiei.

Olteni fără Ban

Atunci, în 1818, oltenii nu mai aveau un Ban. „În loc de Ban este Locotenentul (Caimacamul), ce se rândueşte de Domn; iar Banul rezidă în Bucureşti. Aice sunt şi deosebite dregătorii: Polcovnicul Călăraşilor, Logofătul al III-lea, Armaşul al doilea şi Portariul, dregători ce se numesc de către Domn prin recomandarea Caimacamului. Mai sunt şi trei Logofeţi de Divan, un Jude suprem şi un Staroste de Neguţători“.

Craiova avea şi patru căpitănii: a Catanelor, a Armăşeilor, a Masililor şi a Slujitorilor. Totodată, „aici este şi un Divan, unde se caută procesele şi judecăţile celor cinci judeţe, de către Caimacamul şi boerii mari Divanişti de acolo, iar acele mai însemnate se supun deslegărei şi hotărârei Domnului prin intermediul Banului, care şade deapururea la Bucureşti“. Şi, pe lângă căpităniile