Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UDMR crede că Monica Macovei are o fobie

Publicat in Ziua Veche, sâmbătă 3 martie 2012 ·

Vicepreşedintele politic al UDMR, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat sâmbătă că Monica Macovei are ‘fobia UDMR’ şi dezinformează grav opinia publică în privinţa amendamentelor parlamentarilor Uniunii la Codul Penal.

‘Vreau să o liniştesc pe doamna Macovei că nu avem intenţia de a intra în Mişcarea Populară. Ar fi corect, ca între colegi de Coaliţie, să întrebe totuşi pe cineva înainte de a declara asemenea lucruri – dacă avem intenţia să intrăm sau nu în această mişcare’, a spus Borbely ca reacţie la declaraţia Monicăi Macovei potrivit căreia UDMR nu ar trebui să se regăsească în Mişcarea Populară. Ministrul Mediului a mai spus, referindu-se la amendamentele pe care parlamentarii UDMR le-au propus la Codul Penal, că Macovei dezinformează grav opinia publică şi ‘ar trebui măcar” să citească amendamentele, legea, Codul Penal.

”Prin aceste declaraţii ale ei face rău României, de fapt. Sunt două amendamente la nivelul Comisiei juridice cum sunt încă zeci şi zeci de alte amendamente. Colegii mei nu spun altceva decât că din punct de vedere constituţional nu poţi să pui în acceaşi oală funcţionarul public şi parlamentarul.

Şi acest lucru au cerut. Schimbarea acestei noţiuni. Asta nu înseamnă că parlamentarul nu poate fi tras la răspundere şi nici vorbă cu mită şi altele. Ea se comportă în aceste declaraţii de parcă n-ar fi jurist. Eu o invit să vină la şedinţa Coaliţiei ca vicepreşedinte al PDL, dacă are timpul necesar, şi atunci va primi informaţiile necesare atât de la noi cât şi de la colegii ei de la PDL’, a precizat Borbely.

În privinţa declaraţiei europarlamentarului democrat-liberal potrivit căreia incriminarea procurorilor în legea lustraţiei a fost făcută de UDMR ca o plată pentru criticile pe care Macovei le-a adus formaţiunii politice Borbely a comentat: ‘Înseamnă că ea are fobia UDMR‘.

Vicepreşedintele politic al UDMR

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, mesaj către Donald Trump la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice România-SUA

HotNews acum 26 minute
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, cu ocazia împlinirii a 145 de ani de relații diplomatice cu Statele Unite ale Americii, că România este pregătită să lucreze împreună cu președintele Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al pa

Zgârie nori din Dubai, în flăcări. Peste 3.800 de persoane au fost evacuate din blocul de 67 de etaje

Adevarul acum 53 minute
Un incendiu de proporții a izbucnit într-un zgârie nori din Dubai. Peste 3.800 de persoane au fost evacuate din blocul turn de 67 de etaje. Nu se știe încă de la ce anume s-a produs incendiul.

Ilie Bolojan- „Deficitul bugetar al României nu mai poate fi susținut“

Ziua Constanta acum o ora
Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL, subliniază că deficitul bugetar, care reprezintă diferența dintre cheltuielile și veniturile statului, este o problemă stringentă pentru România și nu mai poate fi susținut la nivelurile actuale. De ani d

VIDEO Papa Leon urmăreşte cu „mare îngrijorare” conflictul Israel-Iran și face apel la pace și raţiune

HotNews acum o ora
Papa Leon a cerut sâmbătă autorităţilor din Iran şi Israel să acţioneze cu „raţiune”, îndemnând naţiunile să continue dialogul, după ce atacurile aeriene dintre cele două ţări au ucis zeci de persoane şi au trimis civili în adăposturi, relatează Reu

Siguranța românilor în Israel și Iran. MAE reactualizează recomandările

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o nouă recomandare pentru cetățenii români aflați în Israel sau Iran, sfătuindu-i să-și anunțe prezența, în funcție de locație, la Ambasada României la Tel Aviv sau la Consulatul General al României la Haif

Florin Piersic, mesaj emoționant pentru Ion Iliescu- „Un om care cu mine s-a purtat extraordinar“

Ziua Constanta acum o ora
Marele actor Florin Piersic i-a transmis un mesaj public lui Ion Iliescu, urându-i multă sănătate. „Îi doresc atâta sănătate! Un om care cu mine s-a purtat extraordinar. Îmi aduc aminte de ziua în care a vrut să mă invite şi l-am confundat cu altcin

VIDEO Un bărbat a fost amendat cu peste 11.000 de lei după ce a făcut drifturi cu mașina pe plajă

HotNews acum 3 ore
Un bărbat care a făcut drifturi cu maşina pe plajă vineri, la Constanţa, şi a intrat pe un drum cu acces interzis, a fost amendat cu peste 11.000 de lei, anunță Primăria Constanța. Potrivit Primăriei Constanța, incidentul a avut loc vineri, 13 iunie

Zelenski afirmă că Ucraina a oprit înaintarea trupelor ruse în regiunea Sumî: ”Luptele se desfășoară de-a lungul frontierei / Trebuie să înțelegeți că inamicul a fost oprit acolo

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Forţele ucrainene au oprit avansul trupelor ruse în regiunea nord-estică Sumî şi luptă acum de-a lungul frontierei pentru a recâştiga controlul, a declarat sâmbătă preşedintele Volodimir Zelenski, ci

Kârgâzstanul demontează cea mai înaltă statuie a lui Lenin din Asia Centrală - VIDEO, FOTO

News.ro acum 3 ore
Kârgâzstanul a demontat cel mai înalt monument din Asia Centrală dedicat fondatorului URSS, Vladimir Lenin. Acesta era situat în Oş, al doilea oraş ca mărime din această fostă republică sovietică, aliată a Rusiei, relatează AFP. Potrivit primăriei,

Cum au neutralizat spionii şi piloţii israelieni contraatacul iranian

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul şi SUA se pregăteau pentru o reacţie rapidă şi violentă din partea Iranului în noaptea atacului israelian. Însă, printr-o serie de operaţiuni extrem de bine coordonate ale spionajului şi for

Vremea

București
acum

25°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

17°/28°
mar.

19°/30°
Iasi
acum

24°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/22°
lun.

13°/26°
mar.

15°/20°
Constanta
acum

24°
sâm.

14°/24°
dum.

15°/23°
lun.

17°/24°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

10°/23°
lun.

12°/25°
mar.

16°/22°
Timisoara
acum

27°
sâm.

11°/27°
dum.

14°/27°
lun.

13°/30°
mar.

17°/28°