Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primul centru national de informare si promovare turistica a fost inaugurat la Suceava

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 3 martie 2012 ·

Proiectul a fost finantat din fonduri europene si, potrivit ministrului Turismului, Cristian Petrescu, desi a fost al patrulea contract de finantare de acest gen semnat la nivel national, a fost primul proiect terminat. Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat ca noul centru de informare reprezinta borna de la kilometrul 0 al promovarii turistice Cristian Petrescu, ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, s-a aflat ieri, 2 martie, la Suceava, unde a participat la deschiderea primului centru national de informare si promovare turistica finantat din fondurile europene alocate Romaniei cu aceasta destinatie, prin Programul Operational Regional 2007-2013 (Regio), gestionat de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT). Imobilul este amplasat pe un teren situat intre Hotelul Bucovina si Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera". Centrul a fost realizat in baza unui proiect european in valoare de aproximativ 1,8 milioane de lei. La deschidere a fost prezent, pe langa ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Cristian Petrescu, presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gheorghe Flutur, primarul Sucevei, Ion Lungu, subprefectul Angela Zarojanu, vicepresedintele Consiliului Judetean Suceava, Vasile Ilie, viceprimarii Sucevei Viorel Seredenciuc si Lucian Harsovschi, dar si alti primari cum ar fi cei ai municipiilor Falticeni si Radauti, Vasile Tofan si Aurel Olarean, cei ai comunelor Arbore, Ciocanesti, Moldovita si Pojorata - Ionel Hrincescu, Gheorghe Tomoiaga, Traian Iliesi si, respectiv, Ioan Bogdan Codreanu. Dupa o slujba de sfintire oficiata de doi preoti din municipiul Suceava, a urmat o prezentare a proiectului si a situatiei turismului din judetul Suceava, aceasta fiind facuta de presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gheorghe Flutur. Dupa o expunere detaliata a problemlor, dar si mai ales a potentialului si a realizaril

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, după ședința coaliției: Mâine va fi depus la Parlament un proiect privind pensiile speciale ale magistraților și vârsta de pensionare a acestora / Cei care vor intra în magistratură trebuie să se pensioneze la 65 de ani

G4Media acum 2 ore
Crin Antonescu, candidat la Președinție, a anunțat că liderii coaliției de guvernare vor depune, marți, la Parlament un proiect privind pensiile speciale ale magistraților și vârsta de pensionare a acestora. Antonescu a făcut anunțul, luni, după șed

Robert De Niro va primi Palme d'Or-ul onorific al Festivalului de Film de la Cannes

News.ro acum o ora
Robert De Niro va primi Palme d'Or onorific la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Omagiul va avea loc în timpul ceremoniei de deschidere, în 13 mai, scrie Variety. În ziua următoare, De Niro va lua parte la un masterclass pe s

Greenbrier România opreşte producţia la fabrica de vagoane din Arad

News.ro acum 5 ore
Compania Greenbrier România, care deţine trei fabrici de vagoane în România, anunţă că intenţionează să îşi înceteze operaţiunile de producţie desfăşurate la fabrica din Arad. Compania precizează că va continua să îşi consolideze operaţiunile de pro

Anunțul Ministerului român de Justiției despre fugarul Paul de România, arestat la Paris

HotNews acum 45 minute
Paul-Philippe al României, condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării Fermei Băneasa, a fost arestat luni la Paris, în baza mandatului emis de autoritățile române, a anunțat Ministerul Justiției. Primul termen în fața Camerei

ULTIMA ORĂ UE, gata să negocieze cu SUA pe tema tarifelor vamale. Ursula von der Leyen anunță propunerea blocului comunitar

HotNews acum 2 ore
Uniunea Europeană este pregătită să negocieze cu Statele Unite în privința tarifelor comerciale, dar totodată pregătește și măsuri pentru a-și apăra propriile interese, a declarat luni Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, citată de Th

Licitaţii - 8 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 36 minute
ANUNŢ DE PARTICIPARE LA LICITAŢIA DESCHISĂ PENTRU ÎNCHIRIERE BUNURI PROPRIETATE PUBLICĂ / PRIVATĂ 1. Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau ad

Victor Ponta susține că va opri exporturile de cereale ucrainene prin România dacă devine președinte

G4Media acum 2 ore
Victor Ponta a declarat luni că va opri exporturile de cereale ucrainene prin porturile de la Marea Neagră ale României, dacă va fi ales, pentru a proteja fermierii locali, dar a promis să apere Moldova vecină în cazul unui atac rusesc, scrie agenți

Peste 2000 de extrase de carte funciară eliberate în prima zi în care acest serviciu public este gratuit

Ziua Constanta acum 4 ore
Pe 7 aprilie în prima zi când acest serviciu public este gratuit pentru proprietari au fost eliberate gratuit 2.152 de extrase de carte funciară. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de presă de ministrul dezvoltării, Cseke Attila. După cum este c

CFR Călători anunţă suplimentarea numărului de trenuri spre şi dinspre litoral în minivacanţa de 1 Mai

News.ro acum 4 ore
CFR Călători a anunţat, luni, suplimentarea numărului de trenuri spre şi dinspre litoral cu ocazia minivacanţei de 1 Mai, cu mai multe legături spre Constanţa, dar şi spre Mangalia. Cu prilejul minivacanţei de 1 Mai care prin tradiţie este petrecută

Premierul Ciolacu, despre scandalul cu Dragoş Sprînceană: Priorităţile politicii externe româneşti rămân neschimbate. Nu există niciun ”

Ziarul Financiar acum 3 ore
„Priorităţile politicii externe româneşti rămân neschimbate. Nu există niciun <emisar al lui Ciolacu>”, susţine premierul, după reacţiile apărute în urma declaraţiilor făcute de Dragoş Sprînceană. „Părerile exprimate în spaţiul public de diverşi cet

Vremea

București
acum

lun.

1°/6°
mar.

1°/10°
mie.

3°/10°
joi

3°/14°
Iasi
acum

lun.

-2°/4°
mar.

-2°/10°
mie.

-1°/7°
joi

2°/6°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

4°/8°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-4°/3°
mar.

-2°/8°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

lun.

-2°/6°
mar.

0°/11°
mie.

2°/12°
joi

3°/12°