Încălzirea vremii şi stratul foarte mare de zăpadă sunt factori favorizanţi pentru producerea de avalanşe.
Reprezentanţii Serviciului Public Salvamont Suceava îi avertizează pe toţi turiştii care doresc să urce în masivele Călimani, Suhard, Bistriţei şi Giumalău că există riscul ca zăpadă să o ia la vale de pe versanţi.
„Pericolul cel mai mare este acolo unde potecile traversează o curbă de nivel şi în zonă există jgheaburi cu acumulări mari de zăpadă care nu este stabilă, precum şi în zona de creastă, unde s-au format cornişe. Din cauza stratului mare de zăpadă, recomandăm turiştilor să abordeze doar traseele uşoare de acces la cabanele montane", a precizat Voicu Raia, şeful Serviciului Salvamont Suceava.
Nouă tineri din Suceava blocați în zăpadă de peste un metru, salvați de salvamontiști FOTOGALERIE
Turiştii sunt rugaţi ca înainte să plece în drumeţii montane să se informeze despre condiţiile de pe trasee, fie contactând salvamontiştii, fie personalul de la cabane. În situaţii extreme se poate suna şi la serviciul de urgenţă 112 sau la salvamont.
Zăpada de pe munţi are grosime cuprinsă între 100-120 cm, în Călimani, respectiv 80-100 cm, în masivele Giumalău, Rarău, Suhard şi Bistriţei.
Rămâi pesuceava.adevarul.roca să afli cele mai importante ştiri din judeţ.