silver / Foto: Thinkstock Cu o reputaţie infamă, despre Caterina de Medici se spunea, pe nedrept, că obişnuieşte să-şi ucidă duşmanii otrăvindu-i şi era amestecată în diverse intrigi politice. Se mai spune că avea propriu-i parfumer – care-i crea, la nevoie, şi otrăvurile –, iar despre parfumul ei se crede că era puternic, senzual, învăluindu-şi adversarii ca într-o plasă, din care să nu mai aibă scăpare. Era o „femeie fatală”, dar în alt chip decât rivala ei la inima soţului, Diana de Poitiers. Cu toate acestea, o parfumerie din Italia ne demonstrează exact contrariul. Dacă ai curiozitatea să intri la „I Profumi di Firenze”, vei găsi argumentele pentru a redesena destinul fostei regine a Franţei în contururi mai... pure.
Dacă mulţi dintre istorici încă oscilează în a hotărî dacă această femeie, fără îndoială puternică în cercul său, a fost sau nu vinovată de crimele de care a fost acuzată, cu toţii sunt de acord că a fost o femeie nefericită. Privită de poporul francez ca o străină şi fiind în afara graţiilor regelui, soţul său – care îşi petrecea majoritatea timpului cu amanta, Diana de Poitiers –, viaţa Caterinei nu a fost una uşoară. Dar a fost marcată de eleganţă şi bun gust.
Din Florenţa natală, regina Franţei a adus cu ea toată splendoarea din sânul familiei de Medici. Alaiul ei de nuntă cuprindea poeţi, artişti, maeştri dansatori şi nu lipsea dintre cei care au însoţit-o din Italia propriul ei parfumer: Rene de Florentin. Acestuia avea să i se amenajeze un laborator în care Caterina putea intra oricând, printr-un pasaj secret, pentru ca reţetele să nu poată fi furate. Cu ajutorul lui Rene se spune că ar fi preparat decocturi otrăvitoare, pe care le depozita în bijuterii, pentru a-şi ucide adversarii. Iar despre celebrele ei mănuşi de piele parfumate se spune că ar fi fost purtate de regină tocmai pentru a masca mirosurile puternice ale otrăvilo