Pentru moşii noştri, întâi martie avea însemnătatea începutului de an. Într-un străvechi calendar agrar astăzi era prima zi a anului, zi în care din firul vremii, tors de Baba Dochia, se împletea funia anului: alb şi negru, iarnă şi vară, zi şi noapte, moarte şi viaţă. Vreme înainte, cele două fire răsucite de lână albă şi neagră se dăruiau atunci când pe cerul lui Mart strălucea Luna Nouă.
În vechime, negrul era considerat culoarea fertilităţii, a pământului roditor şi a norilor aducători de ploaie, pe când albul era culoarea morţii şi a doliului. Apoi firul negru a fost înlocuit cu cel roşu (simbol al vieţii, al Soarelui, al inimii şi al pasiunii) spre a fi dăruit de 1 martie, înainte de răsărit. Mai târziu, acestui şnur bicolor i s-a adăugat un bănuţ de argint, aramă sau de aur şi s-a numit „marţ” sau „mărţiguş”. Bănuţul a fost înlocuit în timp cu fel de fel de figurine, închipuind semnele norocului, ale primăverii şi ale dragostei: trifoi cu patru foi, potcoavă, coşar, ghiocel, buburuză, inimioară.
Este momentul în care mărţiguşul a trecut de hotarul satului şi a ajuns la oraş. I s-a spus mărţişor iar noi îl cumpărăm, îl dăruim şi îl primim în prima zi a lui Mart. Apoi îl purtăm la mână, la gât sau prins în piept până când vedem primul pom în floare. Atunci îl legăm de o crenguţă înflorită şi ne punem o dorinţă.
Piesă de rezistenţă din recuzita magică
Odinioară se credea că, primind mărţişorul, pomul este ferit de deochi iar deochiul era cel mai păcătos de pe pământ, singurul care îi putea lua mana. Recunoscător, pomul îl proteja de Soarele alb de primăvară care „strică” obrazul pe cel care l-a împodobit cu preţioasa amuletă iar – printr-un transfer simbolic de proprietăţi – îi dăruia parfumul, frumuseţea şi, mai ales, vigoarea lui. Pe atunci, mărţişorul era o piesă de rezistenţă din recuzita magică şi se purta într-un timp ince