Monica Macovei a afirmat, sâmbătă, că ea se numără printre cei care aplaudă adoptarea Legii lustraţiei, deşi ideal ar fi fost ca actul normativ să fie adoptat la începutul anilor ’90.
‘Sunt printre cei care aplaudă adoptarea Legii lustraţiei. Cred că niciodată nu e prea târziu pentru asta. Sigur că era ideal să o facem la începutul anilor ’90 şi să scăpăm de această politică şi clasă politică tulbure şi în mare parte coruptă. Dar e bine şi acum. Iar dacă preţul adoptării acestei legi sunt eu, foarte bine’, a declarat Macovei, după ce a susţinut un discurs în cadrul celei de a patra conferinţe naţionale a mişcării ‘Noua Republică’.
Monica Macovei a adăugat, potrivit Agerpres, că Legea lustraţiei ‘nu este o variantă care să fi fost lucrată’ pentru că a fost adoptată în viteză, iar acestea sunt singurele comentarii pe care le are de făcut. Europarlamentarul democrat-liberal nu a dorit să comenteze despre faptul că doar procurorii sunt incriminaţi în această lege şi a adăugat că poate o să candideze la Preşedinţia României în 2014 dacă nu o să poată fi ministru. ‘Să fim serioşi, sigur că a fost făcut (articolul care incriminează procurorii – n.r.) de colegii de la UDMR ca o plată pentru criticile pe care le-am adus, cum de altfel au şi spus unor colegi PDL, să mă învăţ minte că sunt într-o coaliţie şi i-am criticat pe acele proiecte de lege prin care voiau să modifice Codul Penal şi să scoată, de pildă, parlamentarii de la infracţiunea de luare de mită’, a susţinut Monica Macovei.
Monica Macovei a afirmat, sâmbătă, că ea se numără printre cei care aplaudă adoptarea Legii lustraţiei, deşi ideal ar fi fost ca actul normativ să fie adoptat la începutul anilor ’90.
‘Sunt printre cei care aplaudă adoptarea Legii lustraţiei. Cred că niciodată nu e prea târziu pentru asta. Sigur că era ideal să o facem la începutul anilor ’90 şi să scăpăm de această po