Vicepreşedintele PNL Alba, Simion Creţu, a vorbit, vineri, în conferinţa de presă a partidului despre una dintre strategiile pe care le propun liberalii pentru dezvoltarea judeţului. Este vorba despre izolarea termică a clădirilor, în scopul scăderii şi eficientizării consumului de energie pentru încălzire, cu fonduri centrale, europene şi locale, astfel încât proprietarul să plătească foarte puţin sau deloc. Aceasta este ideea unui program de eficientizare termică a locuinţelor, pregătit de USL Alba pentru dezbatere publică.
Potrivit lui Simion Creţu, vicepreşedintele PNL ALba, programul de izolare termică a locuinţelor din oraş nu a fost unul eficient: “Programele pentru izolarea termică a locuinţelor nu au dat până acum niciun rezultat. Ele nu au fost coordonate şi asumate la nivel politic şi guvernamental de actuala Putere, ceea ce nu le asigură nici continuitatea şi nici o aplicare cât de cât uniformă în plan teritorial. Mai mult, prin Planul Naţional de Reforme 2010-2013, actualii guvernanți şi-au propus doar creşterea cu până la 10% a eficienţei energetice până în anul 2020, în timp ce strategiile europene prevăd un minim de 20%”.
“Toţi cetăţenii plătitori de taxe şi impozite au dreptul să beneficieze de programe naţionale privind izolarea termică”
“Soluția pe care o propunem noi, la nivelul PNL Alba, se bazează pe faptul că, dacă toţi cetăţenii plătesc taxe şi impozite, toţi au dreptul să beneficieze de programe naţionale privind izolarea termică. Prea mulţi ani, atenţia administraţiilor a fost îndreptată doar spre blocurile mari, din interese electorale. Aproape 55% dintre locuinţele românilor sunt vechi, se află în clădiri construite între 1944 şi 1970. Două treimi din aceste clădiri se află în mediul rural. Toate au nevoie de reabilitare termică. Iată de ce propunem crearea unui program naţional de reabilitare termică a locu