Ieri, el a fost în vizită la liceul din Iaşi pe care l-a absolvit în 1987, iar directoarea instituţiei de învăţământ a citit notele pe care Ungureanu le-a avut în cei patru ani. Prim-ministrul a dezvăluit că cea mai mică notă pe care a luat-o a fost opt, la geografie. În rest, avea doar 9 şi 10, iar la sfârşitul liceului a fost şef de promoţie.
Lui Mihai Răzvan Ungureanu nu îi plăcea să chiulească, astfel că toate absenţele pe care le avea trecute în catalog erau motivate.
Ungureanu a mărturisit că s-a gândit de multe ori să plece din România, însă a decis să rămână pentru a încerca să schimbe lucrurile care nu îi sunt pe plac în ţara sa.
"Nu au fost putine momentele cand, primind invitatii de a ma stabili in strainatate, fie ca profesor, fie in calitate de cercetator, am consumat nopti de nesomn pentru a vedea ce urmeaza sa fac. Incetul cu incetul mi-am dat seama ca pot sa fac multe lucruri bune stand acasa si luptand impotriva lucrurilor care nu imi plac", a spus premierul.
Ieri, el a fost în vizită la liceul din Iaşi pe care l-a absolvit în 1987, iar directoarea instituţiei de învăţământ a citit notele pe care Ungureanu le-a avut în cei patru ani. Prim-ministrul a dezvăluit că cea mai mică notă pe care a luat-o a fost opt, la geografie. În rest, avea doar 9 şi 10, iar la sfârşitul liceului a fost şef de promoţie.
Lui Mihai Răzvan Ungureanu nu îi plăcea să chiulească, astfel că toate absenţele pe care le avea trecute în catalog erau motivate.
Ungureanu a mărturisit că s-a gândit de multe ori să plece din România, însă a decis să rămână pentru a încerca să schimbe lucrurile care nu îi sunt pe plac în ţara sa.
"Nu au fost putine momentele cand, primind invitatii de a ma stabili in strainatate, fie ca profesor, fie in calitate de cercetator, am consumat nopti de nesomn pentru a vedea ce urmeaza sa fac. Ince