Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Doi alpiniști au petrecut o săptămână pe peretele Bardosului. Au dormit într-un cort suspendat, la -25 de grade

Publicat in Adevarul, duminică 4 martie 2012 ·

În cele mai reci zile ale lunii februarie, în perioada 15 - 22 a lunii, s-a născut o premieră în alpinism, în Cheile Bicazului, pe peretele Bardosului. Leslie Fucskó şi Camerzan Emilian au reuşit să parcurgă, în 7 zile și 6 nopți, un traseu extrem de dificil pe timp de iarnă, de 420 metri lungime și 300 metri înălțime. În plus, au cărat cu ei pe munte peste 120 de kilograme.

Traseul, botezat Zeitgeist (Spiritul timpului), a fost deschis de către doi orădeni. Promotorii acestei iniţiative unice în România au fost Leslie Fucskó, alpinist de renume în stilul "big wall" şi Camerzan Emilian, cunoscut sub porecla Espo. Traseul are un grad de dificultate de 6a+ plus la liber, pasaje de A4 plus la artificial, este de 420 de metri lungime, 300 de metri înalţime, având în total 11 lungimi de coardă. Traseele de gradul VI (extrem de dificil), cu diferențe de nivel de 251-350 m, sunt destinate celor mai buni alpinisti, întrucît străbaterea lor presupune multă agilitate și fortă exceptională în degete. Următorul grad și ultimul este al șaptelea, cel „excepțional de dificil"

Prima tentativă, în 1983

Ideea premierei s-a născut vara trecută, cu ocazia cursului de iniţiere în tehnici de căţărare stil "big wall", susţinut de Leslie Fucskó, ghid alpin care trăieşte mai bine de 20 de ani în Franţa. Înca din anul 1983, căţărătorii locali Viorel Boboc şi Mircea Opriș au încercat deschiderea unui traseu pe această linie, însă, din motive tehnice, dat fiind gradul foarte mare de dificultate, aceştia au aboandonat traseul. Traseul deschis reia linia lui Viorel Boboc şi Mircea Opriș. Aceasta se oprea sub un tavan enorm, în dreapta traseului Surplomba, de la Gâtul Iadului. Zeitgeist preia această linie şi o continuă până la vârf.

Dă click pe poze pentru a vizualiza mai multe imagini din timpul traseului

Zeitgeist a fost escaladat în 7 zile ,cu 6 nopţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, a fost adus vineri din Grecia

HotNews acum 22 minute
Fostul parlamentar Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, a fost adus vineri în ţară, de la Atena, după ce autorităţile judiciare din Grecia au aprobat cer

Oficial: Parlamentul Germaniei a fost dizolvat, alegeri anticipate programate pe 23 februarie

Mediafax acum 57 minute
Olaf Scholz a dizolvat coaliţia guvernamentală, forţând un vot naţional cu şapte luni mai devreme. Conservatorii CDU/CSU sunt favoriţi, în timp ce SPD încearcă să recupereze decalajul faţă de opoziţie. Este a patra oară din 1945 când alegerile naţio

Soldatul nord-coreean capturat de Ucraina a murit din cauza agravării rănilor, anunță Agenția de spionaj a Coreei de Sud

Libertatea acum 16 minute
Un soldat nord-coreean rănit a murit vineri din cauza agravării rănilor, la o zi după ce a fost capturat de Ucraina, a confirmat agenția de spionaj a Coreei de Sud, citând informații primite de la o „țară prietenă”, informează agenție de știri din S

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 4 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Târgul de Crăciun Bucureşti - 1,3 milioane de vizitatori în 28 de zile/ FOTO

News.ro acum 39 minute
Târgul de Crăciun, organizat de Primăria Capitalei în perioada 29 noiembrie - 26 decembrie, în Piaţa Constituţiei, a fost vizitat de 1,3 milioane de bucureşteni şi turişti. Intrarea a fost liberă. La cea de-a 17-a ediţie a acestui eveniment au fost

Intervenţie chirurgicală în premieră, la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara/ Chirurgii au realizat o operaţie de timectomie pe cale minim invazivă

News.ro acum 49 minute
O intervenţie chirurgicală s-a realizat, în premieră, în cadrul Secţiei de Chirurgie Toracică a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeş” Timişoara. Pacienta, o femeie în vârsta de 50 de ani, suferea de Miastenia Gravis,

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum 2 ore
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum o ora
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

Cutremur în zona seismică Vrancea, vineri dimineaţa. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 3 ore
Cutremurul s-a produs la ora 08:27 în zona Seismică Vrancea, judeţul Vrancea şi a avut o magnitudine de 2.4. Seismul a avut loc la adâncimea de 109.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 27km V de Focşani, 69km N de Buzău, 81k

Anul 2025 începe cu temperaturi mai ridicate decât cele obişnuite

News.ro acum 4 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru a

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/3°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°