Treizeci şi cinci de ani. Atât timp a trecut de la cutremurul care a îngrozit o ţară întreagă, atunci când 1.570 de oameni au murit (400 numai în Bucureşti), 11.300 au fost răniţi, iar alte câteva mii au rămas pe drumuri (35.000 de locuinţe s-au prăbuşit). De atunci şi până astăzi, în fiecare an, la început de primăvară, autorităţile îşi amintesc de dezastru şi vorbesc despre ce s-ar putea întâmpla dacă în România ar avea un cutremur de aceeaşi magnitudine (7,2 grade pe scara Richter) sau mai mare. Se vorbeşte despre consolidări, despre simulări în caz de seism, despre cum ar trebui să acţionăm. Şi atât.

Cât de mult le pasă autorităţilor române în realitate rezultă din lectura câtorva cifre cât se poate de seci. După 1989, au fost consolidate doar 26 de clădiri din cele aproximativ 2.000 încadrate ca având risc seismic, iar multe din imobilele noi au mai multe etaje faţă de cele prevăzute de autorizaţii. Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei "Salvaţi Bucureştiul", şi unul dintre candidaţii oficiali la Primăria Capitalei, atrage atenţia: "Câteva mii de bucureşteni riscă să moară în cazul unui cutremur de intensitatea celui din 4 martie 1977".

Bani şi legi pentru consolidări există. Ordonanţa de Guvern 20/1994 privind măsurile pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente prevede alocări de fonduri de la bugetul statului şi de la bugetele locale pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic. Lucrările sunt plătite de primării, iar proprietarii trebuie să le ramburseze în 25 de ani, în rate fără dobândă, dupa terminarea lucrărilor. Cu toate acestea, numărul clădirilor consolidate este infim.

Nicuşor Dan consideră că de vină sunt lipsa unor sancţiuni (pentru proprietari), inexistenţa unui fond de apartamente de tranzit în care să se poată mute proprietarii, şi neîncrederea locatarilor în proiectele Primăriei.

Nici imobilele noi nu