Tânărul „Niculae“ i-a predat lui Emil Bodnăraş o lecţie de teorie şi practică politică. L-a considerat nedemn să ocupe funcţia de ministru de Externe în viitorul guvern Maurer.
Cum a ajuns Emil Bodnăraş în gura Biroului Politic, în 1961, rămâne şi astăzi un mister. Probabil că tensiuni acumulate în timp, între el şi Gheorghiu-Dej, au răbufnit când puţini se aşteptau.
Relaxare sau misiune în Insula Şerpilor?
În perioada luptelor pentru şefia partidului, dintre Dej şi Ana Pauker, generalul-dezertor din armata română, cu stagii îndelungate în URSS, şovăise, ba uneori dăduse impresia că înclina spre „tabăra moscovită". I s-a reproşat apoi că n-a demascat ferm greşelile altor deviatori, Miron Constantinescu şi Iosif Chişineveschi. A supravieţuit şi acestui moment delicat pentru conducerea lui Gheorghiu-Dej.
A fost chiar bănuit de spionaj în favoarea sovieticilor, când s-a descoperit că frecventa Insula Şerpilor, la bordul ambarcaţiunii personale. Escortat de remorcher şi alte nave, generalul - acuzat mai nou că se credea amiral - staţiona ore în şir în fâşia de pământ care nu mai aparţinea României. „Dar de ce să te duci în Insula Şerpilor când acuma acolo este teritoriu sovietic ?!", a spus Leontin Sălăjan, ministru al Apărării Naţionale (1955-1966), ceea ce gândeau toţi fruntaşii partidului. Conform lui Sălăjan, o deplasare până acolo costa câteva zeci de mii de lei.
Critica lui Ceauşescu
Pentru câte făcuse şi nu făcuse, pe Bodnăraş, mai-marii partidului, reuniţi în Biroul Politic, l-au „judecat" în seara de 13 martie 1961. La şedinţă au participat 13 membri, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej. Printre aceştia, bineînţeles, şi Nicolae Ceauşescu, unul dintre adjuncţii şi discipolii ministrului Bodnăraş la Ministerul Forţelor Armate, în perioada 1950-1954.
Nicolae Ceauşescu a deschis atacul. „Eu a
